Marele orologiu al alegerilor prezidenţiale americane s-a pus în mişcare

O maşinărie greoaie şi relativ complicată pentru cei care nu sunt neapărat de meserie "ceasornicari politici". Una fascinantă, însă, atît pentru alegătorul direct implicat, cît şi pentru cei care privesc de pe margine modul în care roţile acestei maşinării strivesc destine politice, doar pentru a cerne ceea ce alegătorii consideră mai credibil şi mai valoros pe scena politică americană, personalităţi demne de a locui, pe banii contribuabilului, în apartamentele din Washington, Pennsylvania Avenue, 1600. Celebra Casă Albă!

Startul se dă în micul stat Iowa. Aici începe drumul candidaţilor din fiecare partid. Pînă la convenţiile naţionale care au loc în vară, unde urmează să fie desemnaţi oficial reprezentantul Partidului Democrat şi respectiv cel al Partidului Republican pentru marea bătălie a prezidenţialelor, aspiranţii din fiecare partid trebuie să adune în traistă sprijinul electoral al votanţilor fideli partidului pe care vor să-l reprezinte în bătălia finală. Preliminariile electorale prezidenţiale nu sunt o cursă între partide, ci una între candidaţii din acelaşi partid. Este un proces lung de selecţie şi acreditare, care se încheie în marele forum al Convenţiilor naţionale. Fiecare stat poate contribui la zestrea preelectorală a unui candidat, funcţie de populaţie, cu cîteva zeci, ori cîteva sute sute de voturi! În Iowa sunt doar 44.

Istoria, dar şi mitologia politică americană, au ataşat, de mult timp, o importanţă specială alegerilor preliminare de aici şi din următorul stat New Hampshire, unde se vor ţine alegeri preliminare peste o săptămînă.

"Nici un candidat care a pierdut preliminariile în Iowa şi New Hampshire nu a fost ales vreodată Preşedinte al SUA" Altfel spus, cine vrea să aibă o şansă trebuie să înceapă cu dreptul şi să cîştige sprijinul majorităţii votanţilor din propriul partid, locuitori ai acestor mici state. Există, desigur, şi excepţii, dar ele sunt, nu-i aşa...excepţii menite doar să întărească regula!

Deschiderea procesului electoral prezidenţial a stat, într-un mod deloc aşteptat sub semnul surprizelor. La democraţi, surpriza este distanţa "microscopică", sub un procent, dintre super-candidata Hilary Clinton şi outsiderul Bernie Sanders. Sanders, caracterizat deloc binevoitor ca "socialist" este un politician cu experienţă, dar cu siguranţă unul "alături cu sistemul". Dacă Sanders repetă performanţa în New Hampshire, eventual cu un infim avans în faţa doamnei Clinton, partidul democrat are o uriaşă problemă în braţe. Mesajul alegătorilor este clar: candidatura Clinton, oricît de potrivită ar putea să pară din alte puncte de vedere, din cel al alegătorilor a trecut de punctul de saturaţie. Alegătorul democrat vrea altceva! Sanders, dacă altă ofertă nu este!! Cum ar putea fi împăcată partea mai conservatoare a platformei politice a democraţilor, cu platforma mai mult decît neconvenţională a lui Sanders, rămîne să ne răspundă lungul marş electoral, pînă la convenţiile din vară.

La republicani, surpriza este K.O-out suferit de D. Trump, la prima lui ieşire în ring. În sala de antrenament părea un soi de Cassius Clay, dar prima probă de ring a dovedit că are "bărbie de sticlă"! Mai avea jumătate de procent şi ajungea pe locul trei!!! Mesajul alegătorilor: Rafael Edward Cruz este un om politic mult mai nimerit pentru a strînge voturile conservatorilor republicani şi, în general, voturile conservatoare din întreg spectrul politic american, decît Donald Trump. Cu linii de carieră academică şi de serviciu public strălucite, Cruz ar putea uşor să reprezinte propunerea în spatele căreia greii republicani să dorească să-şi alinieze sprijinul, dacă electoratul va confirma alegerea lui Cruz şi decartarea lui Trump, pînă la convenţia din vară.

Tic, Tac...maşinăria a început să toarcă timpul care ne separă de viitoarea inaugurare de la Casa Albă.