Marina americană a publicat marţi fotografii cu resturile presupusului balon de spionaj al Chinei, care a fost doborât sâmbătă de forţele SUA cu o rachetă, după ce a stârnit polemici în Statele Unite şi a tensionat relaţia cu China în aşa măsură, încât Beijingul a refuzat un apel telefonic din partea şefului Pentagonului, informează news.ro.
Comandamentul Forţelor Flotei SUA a postat pe reţelele sociale mai multe fotografii în care se văd resturi mari ale balonului care sunt tractate cu o barcă.
Armata americană a desfăşurat vehicule subacvatice fără pilot, ca parte a efortului de căutare.
Marinarii care au recuperat duminică resturile din Atlantic făceau parte din echipa specializată în explozibili a Marinei americane.
Balonul a fost recuperat în largul coastei din Myrtle Beach, Carolina de Sud, la o zi după ce fusese doborât de un avion de vânătoare. Marina a precizat că resturile erau răspândite pe 11 km în Oceanul Atlantic, iar două nave militare - inclusiv una cu o macara grea pentru recuperare - au fost trimise în zonă. Oficialii americani au spus că balonul avea o înălţime de aproximativ 60 de metri şi o încărcătură utilă de dimensiuni comparabile cu cele ale avioanelor de linie regionale, cântărind sute - sau potenţial mii - de kilograme.
Cu toate acestea, fotografiile arată că grămezile de material recuperat din balon puteau fi trase la bord cu mâna.
Dispozitivul va fi acum examinat pentru a se vedea dacă era într-adevăr un echipament de spionaj.
China a insistat în repetate rânduri că "dirijabilul" era destinat uzului civil, fiind un balon meteorologic, şi că a intrat în SUA accidental, în urma unui caz de forţă majoră.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 10:34)
"presupusului balon de spionaj al Chinei"
ce stire trebuie sa suportam de zile intregi
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 13:55)
Doar cele in care e laudata Rusia te intereseaza, nu?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 14:11)
Rusofobule,
ceva argumente,idei,parari nimic,
numai ura pura,
esti penibil si de toata mila
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 14:30)
Iti dau eu argumente: Rusia omoara oameni. Inclusiv copii, femei, batrani. Inclusiv rusi. Avem inflatie , incertitudine economica , ba chiar ne putem trezi cu o bomba nucleara in Europa din cauza acestor psihopati si hoti. Ca despre hotie e vorba, lacomia fata de ce-i a vecinului mai mic.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 21:47)
esti un om speriat ,demn de mila !
2. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 08.02.2023, 11:37)
Dati publicitatii si imagini cu "tehnologia de spionaj" pe care ati capturat'o.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 14:33)
E foarte ciudat ca l-au explodat, cand oare nu puteau sa-l remorcheze cu un elicopter ceva, si sa-l aiba intact pt studiu? Acum e tarziu sa vin cu asemenea idei dar ma mir ca nu s-au gandit. Sau poate nu au putut.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2023, 15:00)
Elicopter la 20000m altitudine :-)...mujici analfabeti