Mario Draghi merge către infinit şi dincolo de el, în timp ce îl aşteaptă pe Godot

Buzz Lightyear este un personaj din seria de animaţie Toy Story, gata oricând să meargă "până la infinit şi dincolo de el". Profesorul de filosofie Val Dusek, de la Universitatea New Hampshire, scrie, în cartea sa "Filosofia tehnologiei", că sloganul lui Buzz Lightyear poate fi, la fel de bine, motto-ul lui Hegel şi al matematicienilor care studiază mulţimile infinite.

La apariţia cărţii, în 2006, nimeni nu se gândea că "până la infinit şi dincolo de el" ar putea să devină şi crezul marilor bănci centrale, cu atât mai puţin crezul Băncii Centrale Europene.

În comunicatul de presă publicat de BCE după ultima şedinţă de politică monetară din acest an se arată că, pe fondul menţinerii neschimbate a dobânzilor, "APP (Asset Purchase Programme) va continua cu achiziţii lunare de 30 de miliarde de euro până în septembrie 2018 şi dincolo de această dată, dacă este necesar". Mai mult, BCE a promis că, în cazul deteriorării condiţiilor financiare, programul APP poate fi extins din nou, atât din punct de vedere al valorii lunare cât şi a duratei, pentru a menţine "condiţiile de lichiditate favorabile".

Dincolo de justificarea necesităţii programelor de tipărire pentru atingerea ţintei de inflaţie, oficialii BCE au susţinut că astfel se va relansa şi creditarea în zona euro.

"Măsurile de politică monetară adoptate începând din iunie 2014 susţin în continuare condiţiile de creditare pentru firmele şi gospodăriile din zona euro", a declarat Mario Draghi, preşedintele BCE, şi în cadrul conferinţei de presă, deşi ulterior a subliniat că "mandatul nostru nu este creşterea, nu este şomajul, este stabilitatea preţurilor".

Din păcate, realitatea îl contrazice pe Draghi în ceea ce priveşte creditarea, cel puţin din punct de vedere al soldului creditului neguvernamental, pe fondul unei creşteri accelerate a rezervelor excedentare din sistemul bancar şi a depozitelor constituite de băncile comerciale la BCE.

Creditarea a înregistrat o relativă stagnare din iulie 2012, când Mario Draghi declara, în cadrul unei conferinţe de la Londra, că "în cadrul mandatului său, BCE este gata să facă totul pentru a susţine euro".

Rezervele excedentare ale băncilor din zona euro erau de 4,6 miliarde de euro în iulie 2012. Luna următoare acestea au crescut până la circa 403 miliarde.

A urmat o perioadă de declin până la sfârşitul anului 2014, iar apoi rezervele excedentare şi-au început creşterea accelerată, odată cu lansarea programelor de achiziţionare a activelor financiare prin tipărire.

Creşterea accelerată a rezervelor bancare excedentare şi a sumelor plasate în facilitatea de depozit a BCE a avut loc în ciuda reducerii dobânzilor plătite până la zero sau chiar în teritoriu negativ. Dobânda pentru rezervele constituite de bănci la nivelul băncilor centrale din zona euro era de 0,05% în 2015, iar din 2016 este zero. Pentru facilitatea de depozit de la BCE, dobânda a fost redusă până la -0,1% în iunie 2014, iar din martie 2016 a fost menţinută la -0,4%.

Rezultatul? Pe fondul unei creşteri a rezervelor excedentare din sistemul bancar de aproape 3 ori din august 2012 până în octombrie 2017, soldul creditului acordat firmelor a scăzut cu 7,5%, iar soldul creditului acordat gospodăriilor a crescut cu 5,5% (vezi graficul 1).

Rezervele excedentare au crescut până la 1,131 trilioane de euro în octombrie 2017, de la circa 800 de miliarde la începutul anului. Încă nu am găsit o explicaţie oficială a acestei dinamici extraordinare, care nu pare să indice deloc o încredere a sistemului bancar în creşterea sustenabilă a economiei din zona euro.

Este adevărat că o altă formă a creditării companiilor, prin emisiunea de obligaţiuni, a cunoscut o creştere puternică, însă această formă de finanţare nu este disponibilă la nivelul IMM-urilor. Intervenţia masivă a BCE pe piaţa obligaţiunilor corporate, prin intermediul programului CSPP (Corporate Sector Purchase Programme), a condus la o distorsionare severă a costurilor de finanţare, care au ajuns la un nivel incompatibil cu gradul de risc, mai ales pentru companiile cu rating speculativ.

Acum BCE a ajuns să se confrunte cu pierderi în portofoliul de obligaţiuni corporate pe care îl deţine, a cărui valoare este de circa 130 de miliarde de euro, ca urmare a izbucnirii scandalului contabil la Steinhoff International Holdings (n.a. vezi articolul "Câte mere putrede sunt în coşul BCE?", BURSA, 15.12.2017).

La conferinţa de presă un jurnalist l-a întrebat pe Mario Draghi cine va suporta pierderile pentru expunerea faţă de obligaţiunile Steinhoff iar preşedintele BCE a declarat că "pierderea reprezintă doar un mic număr comparativ cu profitul de anul trecut".

De asemenea, preşedintele BCE a mai precizat, ca răspuns la îngrijorarea referitoare la efectele bulelor speculative, că "nu observăm riscuri importante pentru stabilitatea financiară", ci doar "anumite segmente de piaţă marcate de o anumită supraevaluare".

La nivelul investitorilor, supraevaluarea activelor financiare se vede, însă, altfel. "Clienţilor nu le mai pasă de supraevaluări, problema pe care încearcă să o rezolve este aceea a sincronizării şi a factorilor declanşatori", a scris recent Albert Edwards, economist la Societe Generale, într-o analiză preluată de Zerohedge.

Adică toată lumea ştie că nivelul actual al preţurilor de pe pieţele financiare este nesustenabil, însă, la nivel individual, fiecare urmăreşte atent semnalele pentru a vinde înaintea celorlalţi?

Săptămâna trecută au mai decis asupra dobânzilor de politică monetară alte trei mari bănci centrale, Banca Angliei, Federal Reserve şi Banca Chinei.

În ciuda creşterii semnificative a presiunilor inflaţioniste, comitetul de politică monetară al Băncii Angliei a menţinut dobânda oficială la 0,5%, în timp ce Federal Reserve a majorat-o cu 0,25 puncte procentuale, până la intervalul 1,25% - 1,5%. Banca centrală a Chinei a majorat neaşteptat dobânda în urma deciziei Federal Reserve, după cum scriu agenţiile de presă.

La conferinţa de presă, Janet Yellen, care va pleca de la conducerea Fed-ului luna viitoare, a fost întrebată despre evoluţia monedei virtuale Bitcoin. "Este un activ foarte speculativ", dar care "nu constituie un mijloc legal de plată", a declarat Yellen. Preşedintele Federal Reserve a mai precizat că "Bitcoin nu este un mijloc stabil de păstrare a valorii".

Dacă Bitcoin-ul nu este un mijloc stabil de păstrare a valorii, atunci sunt "banii" tipăriţi de băncile centrale?

Din păcate, niciunul dintre jurnaliştii prezenţi nu a îndrăznit să pună o astfel de întrebare. Datele oficiale ale Biroului de Statistică american (BLS) arată că în noiembrie 2017 era nevoie de o sumă apropiată de 2.500 de dolari pentru o putere de cumpărare echivalentă cu aceea a 100 de dolari din ianuarie 1914.

Cum stau lucrurile în zona euro? În noiembrie 2017 erau necesari 138,5 euro pentru a păstra puterea de cumpărare a 100 de euro din ianuarie 1999, când s-a introdus moneda unică în calitate de unitate de cont (vezi graficul 2).

În acelaşi interval, suma necesară din SUA a crescut cu 50 de dolari, iar în Marea Britanie cu circa 46 de lire sterline. Se pare că Banca Elveţiei a reuşit să păstreze cel mai bine puterea de cumpărare a francului, fiind nevoie de numai 110 CHF în noiembrie 2017 pentru o putere de cumpărare echivalentă a 100 CHF în ianuarie 1999 (n.a. la noi raportul este de 664:100 pentru aceeaşi perioadă, conform indicelui armonizat al preţurilor de consum publicat de Eurostat).

Scăderea semnificativă a puterii de cumpărare din zona euro a avut loc pe fondul unei rate medii anuale de creştere a preţurilor de consum de 1,7% în ultimii 17 ani.

Ultima prognoză de la BCE indică o rată anuală a inflaţiei de 1,7% în 2020, iar Mario Draghi a folosit valoarea indicatorului pentru a susţine că "importantă este convergenţa inflaţiei către ţintă într-o manieră durabilă şi sustenabilă".

În aceste condiţii, se pare că BCE urmăreşte, de fapt, scăderea durabilă a puterii de cumpărare a monedei euro, deşi Mario Draghi a declarat, în urmă cu cinci ani, că "BCE este gata să facă totul pentru a susţine euro", iar mandatul instituţiei monetare pe care o conduce este stabilitatea preţurilor.

Deşi BCE şi-a revizuit recent în creştere prognoza economică pentru următorii trei ani, la nivelul instituţiei par să mai existe numeroase îndoieli legate de creşterea sustenabilă a PIB-ului din zona euro. Mario Draghi încă o aşteaptă şi speră, probabil, să nu fie unul dintre personajele care îl aşteaptă pe Godot în piesa de teatru a lui Samuel Beckett.

Din nefericire, aşa-numita sustenabilitate a creşterii economice din ultimii ani nu este decât o iluzie creată cu ajutorul tiparniţei.

"Dacă aş fi fost un Darth Vader al lumii financiare şi aş fi decis să fac rău prin crearea deflaţiei, atunci aş fi făcut exact ceea ce fac băncile centrale acum", a declarat investitorul Stanley Druckenmiller pentru postul de televiziune CNBC. În opinia sa, "dacă vrei să creezi deflaţie, atunci creezi mai întâi o bulă financiară speculativă".

Pe baza analizei episoadelor speculative din ultimul secol, Druckenmiller ajunge la concluzia că "Federal Reserve ar fi trebuit să acţioneze mai agresiv la începutul deceniului trecut, iar astfel am fi avut o recesiune în 2008 şi 2009, dar nu o criză financiară".

Dar dacă partea întunecată a Forţei este aşa de puternică încât să creeze prosperitate nesfârşită prin tipărire?