Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi fostul premier italian Matteo Renzi s-au aflat printre liderii care au fost timp de mai mulţi ani ţinte ale unor atacuri de spionaj asupra conturilor lor de email, au declarat două persoane apropiate de investigarea problemei, potrivit Bloomberg.
Operaţiunea, numită "Eye Pyramid", a scos la iveală că instituţii, agenţii de stat, profesionişti, figuri politice şi oameni de afaceri au fost timp de ani de zile ţintele spionajului informatic, se arată într-un comunicat publicat marţi de poliţia italiană. Încă nu este clar ce informaţii au obţinut suspecţii prin atacurile cibernetice.
Potrivit poliţiei, au fost arestate două persoane: un inginer în domeniul nuclear şi sora acestuia. Ambii locuiesc la Roma şi sunt persoane cunoscute în cercurile financiare ale capitalei italiene.
Între persoanele vizate de aceste atacuri s-au aflat Draghi şi Renzi, potrivit uneia dintre surse, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Suspecţii au încercat să obţină înformaţii şi confidenţiale şi "delicate", în special legate de bănci, de la sediul BCE din Frankfurt şi de la Banca Italiei, potrivit unei alte surse.
Reprezentanţii BCE, ai Partidului Democrat al lui Renzi şi ai Băncii Italiei au refuzat să comenteze.
Cei doi arestaţi sunt bănuiţi că au obţinut informaţii despre securitatea naţională, de accesarea ilegală a sistemelor IT şi de interceptarea ilicită a comunicaţiilor IT, într-o investigaţie a procuraturii din Roma.
Mulţumită unei reţele de computere infectate cu un virus numit "Eyepyramid," cei doi au obţinut de la un număr mare de victime, pe parcursul mai multor ani, "informaţii şi date confidenţiale, care au fost stocate pe servere din Statele Unite".
Poliţia italiană, care a colaborat cu Cyber Division a FBI, a confiscat serverele. Un oficial al ambasadei amreicane la Roma a refuzat să comenteze din partea FBI.
Între persoanele spionate se află membri ai unei loje masonice, incluşi într-un dosar electronic numit Bros (fraţii) şi figuri politice listate sub numele Pobu (prescurtare de la politicians business), se mai arată în comunicatul poliţiei.