Martie, luna marilor dezastre

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 11 martie 2011

Statistica a demonstrat că există perioade în timpul unui an în care dezastrele naturale sau catastrofele provocate de om se petrec cu o frecvenţă mai mare decât în mod obişnuit. Martie este una din lunile care şi-a câştigat o astfel de notorietate nedorită. De-a lungul istoriei, cutremure, avalanşe, mari inundaţii, tornade, războaie catastrofale, au avut loc în a treia lună a anului. Pe termen scurt, nu avem parte de veşti tocmai bune, mai ales că ne aflăm în luna mărţişorului.

Sâmbăta viitoare, pe 19 martie, Pământul va fi la cea mai mică dis-tanţă de Lună din ultimii 20 de ani, distanţa fiind de numai 356.578 de kilometri. Distanţa medie a Lunii faţă de planeta noastră este de aproximativ 384.400 kilometri. Acest fenomen se numeşte perigeu. Precum nişte ulii ai apocalipsei, mai mulţi oameni de ştiinţă s-au grăbit să prezinte tot felul de scenarii, care cuprind cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii catastrofale. De asemenea în noaptea de 19 spre 20 martie, mareele vor fi mult mai înalte, pentru că mările şi oceanele sunt atrase de gravitaţia lunii.

Statistica îndreptăţeşte parţial astfel de concluzii dramatice. La ultimele perigee lunare, care au avut loc în 1955, 1974, 1992, au avut loc tot felul de fenomene extreme. Pete Wheeler, de la Centrul Internaţional de Radio Astronomie, are o explicaţie care este valabilă în orice situaţie, chiar dacă exclude teoriile apocaliptice: "Nu vor fi cutremure sau erupţii vulcanice, decât dacă s-ar fi întâmplat oricum". Potrivit Observatorului Astronomic de la Bucureşti, pe 19 martie, deasupra ţării noastre vom avea lună plină, la ora 2010.

Istoria ne arată că luna martie a fost una în care oamenii au acţionat de multe ori extrem de necugetat, fără să fie nevoie de intervenţia naturii pentru a avea loc catastrofe care să lase în urmă mii de morţi.

Prezentăm mai jos câteva exemple: Pe 1 martie 1562, au început războaiele religioase în Franţa. În aceeaşi zi, dar în 1900, are loc cea mai violentă furtună de zăpadă înregistrată în regiunea Montreal. Zece ani mai târziu, o teribilă avalanşă a omorât peste 100 de oameni în Welingthon (SUA), iar în 1956 este tes-tată prima bombă cu hidrogen de către SUA, tes-te ce vor provoca, de-a lungul timpului, multiple dezastre ecologice.

Pe 4 martie 1977, ţara noastră este lovită de un cutremur devastator, considerat cel mai mare dezastru natural petrecut la noi în secolul XX. Pe 5 martie 1770, are loc masacrul din Boston, trupele generalului Gage au tras în plin în manifestanţi. Masacrul de la Alamo are loc pe 6 martie 1836 - au murit atunci 186 de cetăţeni americani şi 1500 de soldaţi mexicani. Pe 9 martie 1945, este lansat un bombardament devastator împotriva oraşului Tokyo, soldat cu 100.000 de morţi. Între 12 şi 15 martie 1993, s-a înregis-trat "Furtuna Secolului" care a măturat toată America de Nord, pagubele fiind de peste 6 miliarde de dolari.

La 16 martie 1945, oraşul Wuzburg (Germania) a fost distrus în totalitate în mai puţin de 20 de minute în urma unui bombardament nimicitor, mai multe mii de oameni au murit. Tot pe 16 martie, dar în 1968 a avut loc masacrul de la My Lay, armata americană a omorât peste 500 de locuitori ai unui sat vietnamez. În 1988, în aceeaşi zi, Sadam Hussein a ordonat folosirea armelor chimice împotriva kurzilor din Halabja, pes-te 10.000 de oameni fiind gazaţi.

În data de 18 martie 1921 s-a petrecut masacrul de la Kronstad, peste 1000 de marinari fiind executaţi de trupele bolşevice conduse de Troţki. În 1925, 18 martie, o tornadă devastatoare a lovit statele Missouri, Indiana şi Ilinois din SUA şi s-au înregistrat 700 de morţi şi 13.000 de răniţi.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dezastre

    -Pe termen scurt, nu avem parte de veşti tocmai bune...cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii catastrofale...devastator împotriva oraşului Tokyo, soldat cu 100.000 de morţi... oraşul Wuzburg (Germania) a fost distrus în totalitate în mai puţin de 20 de minute- 

    Am citit printre randuri. 

    In ceea ce priveste masacrele, ne putem uita putin spre Libia.  

    -Au început războaiele religioase în Franţa...trupele generalului Gage au tras în plin în manifestanţi... armata americană a omorât peste 500 de locuitori ai unui sat-

    Interesant!

    1. si nici macar nu suntem la jumatatea lunii...

      concluzie de idioata

    Pe baza catrenelor sale si a interpretarilor se pare ca Nostradamus considera anul 2000 ca fiind punctul de debut al unei „ere a necazurilor”. Un nou razboi mondial va izbucni dupa asasinarea ultimului Papa (Benedict al XVI-lea) si va dura 27 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb