Masacrul inocenţilor

...forma absolută a maladiilor care bîntuie o societate de neoprit în drumul ei derizoriu spre autodistrugere. În centrul oraşului capitală europeană, Bucureşti, la anul Domnului 7520 de la facerea lumii, un copil moare sfîrtecat de colţii cîinilor abandonaţi! România este, dincolo de orice îndoială, o lume aflată doar calendaristic în mileniul în care oamenii încep să fie recompuşi, la propriu, din ţesuturi create şi controlate în laboratoarele biologiei creaţioniste. Animalele cu pricina nu sunt bestii ieşite la lumina zilei din Infern, ci doar fiinţe tot de oameni abandonate soartei, întîmplării şi legilor nemiloase ale supravieţuiriri celui mai puternic, adică a celui care apucă primul să mănînce ceva!, cărora instinctul (pentru care nu pot fi învinuite, totuşi!) le impune să sfîrtece şi să înghită la repezeală orice pradă pe care o pot ataca chiar şi cu şanse minime de succes.

Viaţa unui copil de patru ani, o pradă uşoară!

Cutremurătoare, însă, pentru cine ţine încă ochii deschişi şi încearcă să vadă pe ce lume se află, este reacţia socială stîrnită de această absurdă întîmplare: un miliţian de la o circă oarecare este sancţionat administrativ; un paznic, de nu se ştie ce, este amendat cu 300 de lei; o cuconiţă care face bani de la o organizaţie care se hrăneşte de pe urma cîinilor abandonaţi zice că nu poate păzi, toată ziua, toţi cîinii aflaţi pe listele ei, iar după ce s-a cercetat la "conştiinţă" a constatat că nu are nimic deosebit de semnalat! În rest, lumea "mediatică" comentează şi caută abulic vinovaţii într-un cerc de "suspecţi" format de colţii cînilor de pe maidanul privat, de "neatenţia" bunicii, ori de "inconştienţa" părinţilor care şi-au trimis copilul în parc! Cît despre "corifeii" politicii, ei latră duşmănos unul către celălalt, arătîndu-şi colţii, ne propun referendumuri pe teme canine şi se încaieră, chiar şi în afara sezonului electoral, pe scaunul de primar! Ba, nu, mai este ceva: Parchetul face o anchetă, iar nişte oficiali din lumea fotbalului trimit bilete de meci familiei îndoliate, la priveghi!!!!

În spatele acestor aparent incoerente imagini, desprinse parcă dintr-o lume aflată dincolo de limitele absurdului, se profilează, însă, tabloul uriaş din care ele fac parte. Unul în care totul capătă înţeles şi logică perfectă: Masacrul inocenţilor. Societatea românească, bolnavă pînă în străfundurile ei de lipsa oricărui dumnezeu, a oricărei busole sau autorităţi morale, s-a cufundat în bezna celei mai abominabile crime: uciderea propriilor copii. Nu simbolic, ci la propriu! Nu abandonîndu-i din neatenţie colţilor canini, ci ucigîndu-i cu metodă şi pe scară industrială, lent şi cu sadism.

Nu am să intru în dezbaterea complexă a temeiurilor legale şi morale ale avortului, ca metodă terapeutică, contraceptivă sau ca modalitate de expresie a libertăţii de opţiune în cuplu, ori în viaţa femeii. Dincolo de orice argumente, însă, este clar că "soluţia" practicată actualmente în societatea românească este o cale largă, o autostradă, a măcelului inocenţilor aflaţi încă în trupul mamelor care i-au conceput. Societatea noastră îşi ucide pruncii, însă, mai ales, după ce s-au născut. Imediat după ce s-au născut, pînă la un an, prin cele mai diverse metode, de la lipsa de igienă, control sau profesionalism managerial, din unităţile spitaliceşti în care au loc naşterile, pînă la lipsa criminală de asistenţă medicală calificată şi de educaţie a tinerelor care devin mame, adesea la vîrste la care maturitatea socială este un orizont încă foarte depărtat, pentru a termina cu condiţiile materiale precare de viaţă ale familiilor în care aceşti copii de nasc şi îşi trăiesc primele zile de viaţă. Mortalitatea infantilă din statisticile noastre, precum şi patologia dominantă a nou-născuţilor oglindesc acest segment al masacrului dezlănţuit de societatea românească asupra copiilor săi. El, însă, nu se termină aici. O armată, care creşte de la an, la an, de "cadavre vii", circulă printre noi, "invizibilă": sunt zecile de mii de copii abandonaţi sau semi-abandonaţi, care nu mai beneficiază de nici o formă de instruire, instituţionalizată, nu merg la şcoală niciodată, ori care părăsesc şcoala înainte de a obţine fie şi competenţe educaţionale minimale, necesare inserării sociale. Vor fi socializaţi direct de lumea carcerală şi de instituţiile ei. Ei sunt noul "lumpen-proletariat" al României de mîine, de peste zece, două-zeci de ani. O uriaşă masă de manevră pentru infracţionalitatea dirijată, controlată şi exploatată, care înfloreşte în România post-decembristă la scară industrială. Urmează "Şcola", ca instituţie de socializare, o altă staţie din ciclul de producţie al acestui abator industrial destinat sacrificării inocenţilor. O instituţie care falsifică trecutul, ocultează prezentul şi distruge viitorul nu poate fi considerată decît o instituţie care omoară, fie şi indirect, copii pe care are grijă să-i primească pe porţile ei, festiv, la fiecare început de an şcolar! O instituţie transformată, chiar sub ochii noştri, de "diriguitorii" şi "reformiştii de profesie" ai învăţămîntului din România într-un univers carceral! Camere de luat vederi la examene, microfoane de luat amprente sonore... ce mai urmează? Probabil înfiinţarea unei nou corp de para-poliţie "Gardienii şcolari", ori vreun nou corp profesional al SRI, care să păzească intrările şi ieşirile din celulele şcolare, care să stea în spatele fiecărui examinat, la fiecare examen, ca nu cumva să copieze, care să stea în spatele fiecărui profesor ca să nu mai ia mită, care să stea în spatele fiecărui inspector şcolar ca să nu se mai ocupe de oculte aranjamente pecuniare şi politice, care să stea în spatele fiecărui înalt funcţionar al ministerului şi, de ce nu, să stea şi în spatele Ministrului, ca să poată înregistra probele pentru procesul care îi va fi intentat imediat ce i se va şubrezi poziţia politică. Ciudată idee despre reforma şi îmbunătăţirea învăţămîntului din România, dar perfect coerentă cu mersul de ansamblu al societăţii!! Nu ne interesează şi nici nu vorbim despre condiţiile precare ale învăţămîntului, de la clădiri, pînă la condiţiile profesionale şi morale în care el se desfăşoară! Nu ne interesează fenomenul miilor de profesori sub-calificaţi profesional, care intră la clase, nici cel al profesorilor care indiferent dacă au sau nu calificare nu mai interacţionează cu elevii, nu mai predau, ori nu îşi evaluează elevii, ori nu reprezintă pentru ei nici un sprijin în efortul lor educaţional, atît cît îl fac, ori măcar pentru cei care-l fac! Nu ne interesează starea de totală imbecilitate metodică în care se desfăşoară învăţămîntul din România, nici deciziile aberante ale universităţilor care au ajuns să organizeze masterate şi doctorate în te miri ce şi mai nimic, gen teoria egalităţii dintre picioarele găinii? Toate acestea sunt atribute şi expresii, nu-i aşa?, ale libertăţii de care cu toţii ne bucurăm atît de profund şi neîngrădit! Să mai punem însă nişte microfoane la examen, asta da!!! E o soluţie! Doar că nu este una a copiilor şi nici pentru copii, cărora le este ucisă singura bucurie autentică la care au dreptul, aceea de a învăţa de dragul cunoaşterii, de dragul libertăţii şi pentru a avea o şansă să se bucure de ele. Este, în schimb, o pseudo soluţie la bolile morale ale profesorilor, care au aruncat peste bord orice reper etic al unei meserii cîndva nobile, ale conducătorilor învăţămîntului din România şi ale părinţilor lipsiţi de orice înţelegere şi responsabilitate faţă de viitorul propriilor copii!

Cronos îşi mînca copiii de teamă că-i vor surpa puterea tronului ceresc. Societatea românească îşi ucide inocenţii pentru nimic, mînată doar de apetitul insaţiabil pentru auto-distrugere!