Maşina de păcălit alegători

Campaniile electorale sunt, aproape oriunde în lume, forme tot mai sofisticate ale unui circ trist şi păgubos. Finalitatea lui, una singură: să focalizeze interesul şi simpatia potenţialilor votanţi asupra unui candidat, cu speranţa că acest capital de atenţie binevoitoare se va transpune în voturi introduse în urnă, în favoarea lui. Asta ţine de tehnologie. Arta este, însă, aceea de a reuşi să atragi voturi, pentru motive care n-au nimic de-a face cu interesele celui ce votea­ză şi nici cu capacitatea sau hotărîrea candidatului de-a ţine cont, fie şi cît negru sub unghie, de viaţa, problemele, cerinţele sau speranţele celui ce i-a dat votul. Sublimul aces­tei arte este atins atunci cînd votantul şi alesul lui rămîn două lumi paralele, de la începutul campaniei, pînă la sfîrşitul mandatului!

În spaţiul electoral româ­nesc, alegerile pentru primăria Bucureştilor se apropie de această fabuloasă performanţă. Capitala ţării noastre minunate este locul politic unde ceea ce sunt şi ceea ce vor candidaţii, deveniţi mai apoi aleşi, nu mai are nimic de-a face cu ceea ce sunt bucureştenii, ori cu intereselor lor comunitare. Alegerile actuale au toate şansele să atingă apogeul acestei miraculoase alchimii a pros­titului în faţă şi a distrugerii rosturilor politicii.

Maşina de păcălit alegătorii s-a pus, deja, în funcţiune!

Spectacolul, mai ales cel de la Bucureşti, începe, întotdeauna, cu un masiv, abrupt şi implacabil moment de amnezie, prelungit pe toată durata campaniei şi, desigur, pe durata viitorului mandat. Obiectul acestei obliterări este ceea ce a făcut primarul (alesul) cu oraşul pe care l-a avut în grijă. Niciunul dintre pretendenţii la fotoliul de edil şef nu se învredniceşte să facă o analiză pertinentă, credibilă şi cuprinzătoa­re a ceea ce s-a realizat sau nu în anii mandatului încheiat. Desigur, mă refer la o analiză din perspectiva alegătorilor, nu la lungile şiruri de "realizări" pe care şi le întocmesc primarii, în care înghesuie, la grămadă, toate năzbîtiile care le-au trecut prin cap în patru ani, menite să mute cît mai mulţi banii din conturile primăriei în buzunarele personale şi ale "cercurilor de interese", legitime, desigur! Întrebarea este: Cu ce s-au ales ei, alegătorii, fiecare dintre ei? Cum s-a schimbat viaţa lor, în bine sau în rău, datorită măsurilor, proiectelor, realizărilor sau ratărilor primarului? Ce servicii le oferă oraşul lor, în plus sau în minus? Cît îl costă pe bucureştean să trăiască în oraşul lui şi de ce îl costă atît? Ce şanse are să ajungă pe un pat de spital, datorită poluării, stresului ori ratei medii a accidentelor petrecute pe stradă? Dar să moară pur şi simplu pe stradă? Ce şansă are să fie jefuit, tîlhărit sau brutalizat pe stradă sau în propria lui casă, pentru simplul motiv că trăieşte în Bucureşti? Care este volumul total al cheltuielilor făcute de primărie? Ce şi cît i-a revenit bucureşteanului din fiecare leu cheltuit? Se puteau asigura aceleaşi servicii cu bani mai puţini? Unde şi în ce condiţii se joacă, se plimbă sau învaţă copii bucureştenilor? Cum arată şcolile la care merg copii, din punct de vedere al dotărilor minime, al igienei, al calităţii procesului educaţional? Ce şansă au locuitorii din diferite cartiere ale Bucureştiului să se bucure de spaţii culturale, de recreare sau sportive? Ce viaţă oferă oraşul celor ajunşi la vîrsta senectuţii? Ce servicii? La ce preţuri? Lista întrebărilor pe care ar trebui să şi le pună candidaţii la primărie, în numele alegătorilor, nu este deloc scurtă. Asemenea întrebări nu sunt şi nu au fost puse niciodată! Candidaţii au grijă doar să arate cu degetul spre una sau alta dintre nenorocirile oraşului pe care o asociază cu numele fos­tului primar sau, dacă sunt din aceeaşi tabără politică, să ne enumere "proiectele" minunate ale ante-mergătorului, care vor fi continuate, desigur, la o scară de cel puţin zece ori mai mare, de succesorul pe care-l veţi alege dumneavoastră!

Poezia lansării candidaţilor în noua cursă pentru Bucureşti rămîne şi în acest an netulburată de vreuna din preocupările legitime ale alegătorilor. În schimb, imaginile atent regizate ale lansării unui candidat ni-l arată paraşutat din oraşul său natal pe-o pajişte din parcul bucureştean făcut ţăndări de un potentat apropiat al partidului său. Singurele lucruri semnificative, ce răzbat dincolo de ecranul televizorului, sunt privirile galeşe ale "împricinatului", aruncate pe sub gene, şi şoaptele din vîrful buzelor, trimise către noi, ca de o starletă în braţele stupidităţii: "Vă iubesc pe toţi!". Ceea ce urmează după o asemenea lansare, aproape că nu mai are niciun fel de importanţă.

După două decenii de "tranziţie la rupere", candidaţii noştri de astăzi sunt oameni "potenţi", cum plastic se exprima unul dintre ei, făcînd referire, desigur, nu la funcţiile sexual-reproductive, ci la averile personale şi la încrengăturile de "interese legitime" din care fac parte. Primele ascunse, de frica DNA-ului, prin conturi şi proprietăţi aflate în exotice locaţii, iar celelalte, mascate de dragul jocului politic, sub eticheta de partid.

A doua manevră de prostire, tipică şi, pînă acum, func­ţionînd fără greş la Bucureşti, este "politizarea" alegerilor. Partidele, candidaţii şi aproape toată presa, cu comentatorii ei cu tot, se întrec în a ne explica că a-l alege pe X înseamnă să ne dăm cu "Stînga", iar a-l alege pe Z, că iubim neţărmurit "Dreapta"; ori că votul pentru A este unul anti-iliescian, în timp ce votul pentru B este unul pro-băsescian etc. Nu contează cum formulezi taberele sau care ar fi culoarea lor politică, reală sau închipuită, important este ca oamenii să creadă că miza alegerilor e cu totul alta decît cea reală: accesul la manevrarea uriaşelor sume de bani care circulă prin conturile primăriei, pe sub mesele din birouri, dacă nu direct prin conturile personale din paradisurile fis­cale. Desigur, nu de dragul perfecţionării în studiul complexelor fluxuri financiare din administraţia oraşului, se bat candidaţii pentru ocuparea fotoliului de primar, ci de dragul procentelor din care cresc averile personale şi de clan.

Deunăzi, am avut confirmarea tristă a faptului că, pînă şi aceia dintre bucureştenii care sunt conştienţi de maşinaţia care se pune de fiecare dată în funcţiune cu ocazia alegerilor, pentru a-i prosti în faţă, sunt dispuşi mai degrabă să se resemneze decît să se bată pentru interesele lor. Opera "maeştrilor" se apropie de perfecţiune: alegătorii, din distracţie, din plictis sau din disperare sunt tot mai dispuşi să dea sîrguincioşi la manivela maşinăriei de păcălit alegători!