Mass-media: Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă solicită măsuri urgente pentru protejarea vieţii jurnaliştilor

A.F.
Miscellanea / 2 noiembrie

Mass-media: Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă solicită măsuri urgente pentru protejarea vieţii jurnaliştilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă solicită măsuri urgente pentru protejarea jurnaliştilor şi a libertăţii presei. 2 noiembrie este o zi de reflecţie şi acţiune în contextul Zilei Internaţionale pentru a pune capăt impunităţii pentru crimele împotriva jurnaliştilor. Conform raportului publicat de UNESCO, între 2022 şi 2023, un jurnalist a fost ucis la fiecare patru zile pentru simplul fapt că şi-a făcut datoria de a informa publicul. Şocant este că, în 85% dintre cazuri, vinovaţii rămân nepedepsiţi, perpetuând astfel o stare de impunitate inacceptabilă şi dăunătoare atât pentru democraţie, cât şi pentru siguranţa personală a celor care lucrează în presă.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia face un apel ferm la autorităţile naţionale şi internaţionale să ia măsuri concrete pentru protejarea vieţii jurnaliştilor.

"Este imperativ ca statele să creeze mecanisme eficiente de protecţie pentru cei care activează în domeniul mass-media şi, totodată, să asigure un cadru legal stabil care să sprijine jurnaliştii din punct de vedere al protecţiei sociale, al salariilor şi al accesului la drepturi corecte de muncă. Este timpul ca presa să beneficieze de măsuri clare, care să protejeze nu doar libertatea de exprimare, ci şi siguranţa fizică, stabilitatea financiară şi demnitatea profesională a jurnaliştilor".

Potrivit Federaţiei, aceste măsuri ar trebui să includă legi care să prevină şi să sancţioneze orice formă de violenţă sau intimidare la adresa jurnaliştilor, mecanisme de monitorizare a cazurilor de violenţă şi agresiuni la adresa lor şi standarde de salarizare care să reflecte riscurile implicate de această profesie vitală pentru societate.

162 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în 2022 şi 2023, o parte semnificativă a acestora în ţări aflate în conflict, precum Palestina şi Ucraina. Jurnaliştii locali au fost în mod special expuşi la pericole, în încercarea de a documenta crime organizate, corupţia, dar şi proteste şi conflicte care afectează profund societăţile pe care le reprezintă. Printre victimele din ultimele luni se numără jurnalista mexicană Maria Guadalupe Lourdes Maldonado Lopez şi jurnalista palestiniană Shirine Abu Akleh. Aceste pierderi tragice arată că riscul este mai mare decât niciodată pentru cei care aleg să aducă adevărul în faţa cetăţenilor.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia, reuneşte peste 30 de sindicate din sectorul culturii şi mass-media, fiind o organizaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate (Cod CAEN 36 - Cultura). Alături de alte organizaţii CulturMedia îşi reafirmă angajamentul de a susţine drepturile jurnaliştilor, siguranţa lor şi rolul esenţial pe care îl au întro societate democratică.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Majoritatea sunt propagandisti care o cauta cu lumanarea si isi merita soarta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb