McDonald's preia Dynamic Yield din Israel

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 martie 2019

McDonald's preia Dynamic Yield din Israel

McDonald's Corp., cel mai mare lanţ de restaurante fast-food din lume, va cumpăra Dynamic Yield din Israel, companie a cărei tehnologie va ajuta grupul să îşi personalizeze interacţiunile cu clienţii, pe segmentul online.

Valoarea afacerii nu a fost dezvăluită, însă o sursă citată de Reuters spune că McDonald's va plăti peste 300 milioane de dolari pentru această achiziţie.

McDonald's a informat că va utiliza tehnologia Dynamic Yield ca să schimbe felul în care se afişează meniul digital Drive Thru astfel încât să prezinte produsele în funcţie de timpul zilei şi de vreme, respectiv aspecte legate de traficul din restaurante şi de tendinţele meniurilor. Astfel, odată ce un client începe să comande, pe ecran vor fi afişate recomandări suplimentare, în baza a ceea ce a ales clientul până la acel moment.

Afacerea vine în contextul în care compania americană are probleme pe piaţa locală, unde este afectată de competiţia acerbă din partea lanţurilor rivale, care şi-au actualizat produsele cu oferte promoţionale, sporind inves­tiţiile în domeniul serviciilor digitale şi de livrare.

Directorul executiv al McDonald's, Steve Easterbrook, a declarat: "Odată cu această achiziţie ne extindem atât capacitatea de a creşte rolul pe care îl vor avea tehnologia şi datele în viitorul nostru, cât şi viteza cu care vom putea implementa viziunea noastră de a crea experienţe personalizate pentru clienţi".

Compania a precizat că va introduce anul acesta tehnologia în restaurantele din Statele Unite, după ce a fost testată în câteva locaţii americane, în 2018.

Ulterior, noile servicii vor fi extinse pe alte pieţe internaţionale de top pe care activează compania.

McDonald's va începe prin integrarea tehnologiei în toate ofertele digitale, precum chioşcuri self-order (cu auto-comandă) şi aplicaţia mobilă McDonald's Global.

Dynamic Yield, societatea care are printre clienţi şi gigantul suedez al distribuţiei de mobilă IKEA, dis­pune de birouri în New York şi Tel Aviv.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb