McDonald's România va deschide în acest an 7 cafenele şi 1-2 restaurante

Ioana Dogaru
Companii / 26 ianuarie 2016

McDonald's România va investi în acest an circa 25 de milioane de lei, aproape dublu faţă de investiţiile din anul trecut, şi va deschide 7 cafenele McCafé şi 1-2 restaurante, informează Mediafax.

"În acest an vom dubla investiţiile, faţă de cele din anul anterior. Vom deschide şapte McCafé-uri, peste tot în ţară. De asemenea, cinci restaurante vor fi remodelate. Ne uităm la Braşov, Timişoara, cel mai probabil în afara Bucureştiului", a declarat marţi directorul general al McDonald's România, Daniel Boaje, într-o conferinţă de presă.

Compania ia totodată în calcul să deschidă şi unul sau două restaurante noi în acest an.

Compania malteză Premier Capital, care a preluat recent operaţiunilor grupului american McDonald's în România, vrea să ajungă la 150 de restaurante, în 2018.

"Vrem să deschidem un restaurant sau două în acest an, vom continua să ne dezvoltăm în România, dar nu avem un număr exact. Vom deschide patru restaurante noi în acest an pe toate pieţele pe care activăm. Deschiderea unui restaurant costă aproximativ 1,4 milioane euro, dar depinde şi de locaţie. Şi, dacă ne uităm la 2017 şi 2018, vom încerca să deschidem opt restaurante în fiecare an, la nivel de grup, nu doar în România, ci în cele şase ţări în care activăm. Numărul angajaţilor va creşte, în funcţie de numărul de restaurante deschise. Fiecare restaurant va avea circa 60-70 de angajaţi", a declarat directorul general al Premier Capital, Melo Hili.

Anul trecut, McDonald's România a avut o cifră de afaceri de 110 milioane euro. Restaurantele cu cele mai mari vânzări sunt cele de la Unirea şi Dristor (Bucureşti), dar şi cele din Constanţa, Braşov, Craiova, Timişoara şi Cluj, potrivit Mediafax.

Compania malteză Premier Capital va plăti 65,33 milioane de dolari pentru preluarea operaţiunilor locale ale grupului american McDonald's, tranzacţie care include toate cele 67 de restaurante McDonald's din România, cele 19 cafenele McCafé şi franciza locală a McDonald's.

"Suma care trebuie plătită în cadrul tranzacţiei se ridică la un total de 65,3 milioane de dolari, plătibilă în cea mai mare parte la punerea în aplicare a acordului de achiziţie de acţiuni, urmând ca restul sumei să fie plătită parţial în termen de două luni, iar ultima parte nu mai târziu de 22 ianuarie 2017, conform termenilor acordului", anunţa luni Premier Capital, parte a grupului Hili Ventures.

La finele anului trecut, McD Systems of Romania avea active brute de 69,5 milioane de dolari şi profit de 11 milioane de dolari (calculate potrivit standardelor americane GAAP), potrivit datelor furnizate de Premier Capital. McD Systems of Romania este unicul acţionar al McDonald's România.

McDonald's a anunţat, luni, că transferul către o structură de tip parteneriat pentru dezvoltare reflectă strategia generală de redresare a brandului condusă de preşedintele şi CEO-ul Steve Easterbrook, care include obiectivul pe termen lung de a opera 95% din restaurante în sistem de franciză la nivel global.

Pentru Premier Capital din Malta, România devine a şasea piaţă unde compania deţine franciza McDonald's şi va fi totodată şi cea mai mare, în contextul în care local sunt deschise 67 de unităţi sub brandul fast-food. Prin comparaţie, în toate celelalte cinci pieţe sunt circa 60 de restaurante, potrivit site-ului Premier Capital. Compania malteză are licenţa de dezvoltare de restaurante McDonald's şi pentru Malta, Estonia, Letonia, Lituania şi Grecia.

Lanţul de tip fast-food McDonald's, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operându-şi business-urile din România în sistem de franciză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb