MDLPA anunţă contracte semnate de peste 22 miliarde lei prin Programul "Anghel Saligny"

F.D.
Miscellanea / 30 august 2023

MDLPA anunţă contracte semnate de peste 22 miliarde lei prin Programul "Anghel Saligny"

Ministrul Adrian-Ioan Veştea a semnat, astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, 30 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în valoare totală de 312.971.412,51 de lei, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea străzilor şi a drumurilor de interes local, înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi a reţelelor de canalizare menajeră, construirea unor poduri, precum şi refacerea trotuarelor, a parcărilor şi a spaţiilor verzi.

"Prin astfel de proiecte, ne implicăm în modernizarea şi dezvoltarea comunităţilor din întreaga ţară şi mă angajez să colaborez în continuare cu toate autorităţile locale, atât pentru proiectele aflate în desfăşurare, cât şi pentru noi iniţiative care să vină în sprijinul oamenilor", a precizat ministrul dezvoltării.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", se ridică la 1.984, în valoare totală de 22.112.971.412,51 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb