Referitor la unele informaţii apărute în presă, conform cărora cheltuielile aferente proiectului de realizare a brandului de turism al României nu se justifică în perioadă de criză economică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că finanţarea proiectului nu se realizează de la bugetul de stat, ci din bani europeni, alocaţi României strict cu această destinaţie.
"În niciun caz atragerea acestor fonduri europene nu reprezintă o risipă. Ar fi fost vorba de risipă dacă ministerul ar fi dovedit dezinteres faţă de această sursă de finanţare extrabugetară, respectiv dacă ministerul nu ar fi accesat fondurile europene disponibile prin programul de creare a brandului naţional de turism. În plus, compania care realizează în prezent brandul de turism al României a fost selectată, pe baza preţului cel mai mic ofertat, în cadrul unei licitaţii internaţionale, la care s-au înscris 13 consorţii, dintre cele mai prestigioase din lume", se arată în comunicatul MDRT remis redacţiei.
Contrar celor afirmate în presă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului afirmă că nu a achiziţionat un simplu sondaj, ci un pachet integrat de servicii: stabilirea imaginii curente a României ca destinaţie turistică, pe baza unor cercetări calitative (91 de interviuri în profunzime şi 2 focus-grupuri, aplicate în România şi în cele opt pieţe-sursă primare) şi a unei cercetări cantitative (10.881 interviuri telefonice, aplicate în România şi în cele 8 pieţe primare); determinarea avantajelor competitive generale şi specifice unor produse turistice ale României comparativ cu alte destinaţii concurente; elaborarea strategiei de poziţionare a României ca destinaţie turistică pe piaţa internaţională; realizarea identităţii vizuale a brandului turistic (conceptul general şi elementele componente ale logo-ului); elaborarea strategiei brandului; elaborarea strategiei şi manualului de comunicare a brandului.