MEDIASIND: Tribunalul Bucureşti a anulat diminuările de drepturi negociate de conducerea TVR cu SPUSTv

M.I.
Companii / 20 noiembrie 2019

Tribunalul Bucureşti a anulat diminuările de drepturi negociate de conducerea TVR cu SPUSTv

Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis acţiunea depusă de Sindicatul Român al Jurnaliştilor (SJR) MediaSind împotriva Societăţii Române de Televiziune şi Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor Tv - SPUSTv, pentru anularea prevederilor Actului Adiţional nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă din instituţie, document care diminuează drepturile legale pentru salariaţii care efectuează deplasări în interes de serviciu, informează SJR Mediasind, într-un comunicat de presă.

"În cererea de chemare în judecată, SRJ MediaSind a demonstrat faptul că această tranzacţie, semnată de preşedintele-director general Doina Gradea şi de un vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte interimar al SPUSTv, conţine clauze care diminuează în mod flagrant drepturile minimale prevăzute pentru toţi angajaţii din TVR în HG nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului. Instanţa a dispus anularea clauzelor semnate, astfel încât salariaţilor SRTV să li se aplice prevederile favorabile, şi anume, cele din HG 714/2018. De asemenea, TMB a demontat diversiunile conducerii TVR şi ale SPUSTv care susţineau că SRJ MediaSind, în calitate de sindicat naţional, nu ar avea dreptul prin filiala MediaSind TVR să-şi reprezinte membrii din TVR. În acest sens, TMB a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind ca neîntemeiată, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, SRJ MediaSind şi filiala sa, MediaSind TVR, solicită conducerii instituţiei să nu aplice clauzele abuzive din Actul adiţional nr. 2 şi să acorde tuturor angajaţilor Televiziunii Naţionale drepturile prevăzute în HG 714/2018, şi anume alocaţia de cazare în cuantum de 230 lei pe zi fără prezentarea documentelor justificative, în conformitate cu prevederile art.1 alin. 4.

Totodată, MediaSind TVR face un apel către membrii SPUSTv să sprijine acest demers prin retragerea din calitate de membru "dintr-o organizaţie care a dovedit, de nenumărate ori, că negociază cu administraţia în detrimentul salariaţilor".

"SRJ MediaSind atrage atenţia că filiala MediaSind TVR a depus deja sesizare penală în conformitate cu prevederile art. 5 din HG 714/2018, potrivit cărora "Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage, după caz, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală a celor vinovaţi", se notează în comunicatul citat.

În acest proces, SRJ MediaSind este reprezentat de către Casa de avocatură coordonată de avocat Dan Iordache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb