Medic specialist: 8 din 10 cetăţeni acuză "dureri de spate" cel puţin o dată în viaţă

F.D.
Miscellanea / 29 mai

Dr. Mihai Măgurean, Medic primar, ortopedie şi traumatologie

Dr. Mihai Măgurean, Medic primar, ortopedie şi traumatologie

O mare parte din populaţia adultă a României suferă de o formă sau alta de "dureri de spate", estimează Dr. Mihai Măgurean, Medic primar, ortopedie şi traumatologie, doctor în ştiinţe medicale. Această afecţiune este principala cauză pentru concediile medicale la nivel mondial. Estimarea medicului Măgurean se bazează pe 20 de ani de experienţă în domeniu, perioadă în care a tratat peste 10.000 de pacienţi cu diferite afecţiuni ale coloanei vertebrale, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Durerea de spate este mai frecventă în intervalul 50-55 de ani şi mai ales la femei, conform aceluiaşi studiu, care relevă că incidenţa acestei afecţiuni va creşte în anii următori.

La începutul acestui an, opinia publică din România a fost sesizată cu privire la faptul că în 2023 s-au înregistrat 274.000 de concedii medicale acordate pentru dureri de spate.

"Din păcate, nu avem la dispoziţie statistici la nivel naţional cu privire la durata acestor concedii, detalii anonimizate cu privire la natura acestor dureri de spate, respectiv la profilul pacienţilor: gen, vârstă, ocupaţie şi aşa mai departe, pentru a trata în mod serios fenomenul acesta, inclusiv din punct de vedere al costurilor clinice şi inclusiv al măsurilor medicale care pot fi adoptate", este de părere dr. Mihai Măgurean, care consideră că subiectul trebuie să intre pe agenda publică, având în vedere că sute mii de români care muncesc la birou sunt predispuşi la aceste afecţiuni. Iar durerile de spate nu pot fi interzise prin lege.

Un studiu publicat la începutul anului 2023 în British Medical Journal (sursa) relevă ca în 2011 48,4% din eşantionul de populaţie adultă din România s-a confruntat cu dureri de spate timp de o lună, cât a durat investigaţia. Pentru acest studiu, au fost ţinute sub observaţie medicală aproape 20.000 de persoane din 32 de regiuni urbane din 11 ţări europene, inclusiv România.

"Afecţiunile spinale, popular spus dureri de spate, sunt diagnosticate la foarte mulţi oameni şi acest subiect trebuie tratat cu maximă seriozitate şi atenţie, pentru că până la urmă, reprezintă unul din factorii care provoacă un grad mare de absenteism la locul de muncă prin concedii medicale", explică dr. Mihai Măgurean.

Prevalenţa medie acestei afecţiuni în Europa a fost de 44,6% (IC 95%: 43,87% până la 45,33%). Prevalenţa a variat de la 33,4% (IC 95%: 30,21% la 36,59%) în Norvegia la 67,7% (IC 95%: 65,26% la 70,14%) în Lituania (figura 1). Prevalenţa în Lituania, Slovenia, Germania, Slovacia şi România a fost semnificativ mai mare decât prevalenţa globală europeană. Pe de altă parte, prevalenţa durerilor de spate în Regatul Unit, Macedonia, Ţările de Jos şi Norvegia a fost semnificativ mai mică decât prevalenţa generală.

De altfel, potrivit unui studiu din 2020 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO) (sursa), peste 600 de milioane de oameni din toată lumea au fost diagnosticaţi cu o formă de "durere de spate" - o sintagmă ce include o cazuistică foarte variată, de la afecţiuni genetice, la probleme provocate de profesiile exercitate sau accidente de toate felurile. Durerile de spate reprezintă principala cauză de dizabilitate la nivel mondial şi afecţiunea pentru care necesită recuperare medicală cel mai mare număr de persoane, potrivit WHO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb