MET Group achiziţionează al doilea parc eolian în Bulgaria

Comunicate de presă / 2 august 2021

MET Group achiziţionează al doilea parc eolian în Bulgaria

MET Group, companie europeană din sectorul energetic, cu sediul central în Elveţia, anunţă preluarea integrală a unui parc eolian din Bulgaria, cu putere instalată de 60 MW, ca urmare a semnării unui acord de achiziţie cu spaniolii de la Grupul Enhol. Tranzacţia reprezintă un pas important în atingerea obiectivelor de dezvoltare a MET Group pe segmentul producţiei de energie din surse regenerabile, în Europa Centrală şi de Est (CEE), unde doreşte ca, până în 2023, să deţină în operare unităţi cu putere totală instalată de 500 MW. Prin noua achiziţie portofoliul MET din Bulgaria pe segmentul producţiei de energie din surse eoliene a ajuns la 102 MW. România este o altă piaţă importantă pe care compania doreşte unităţi de producţie a energiei din surse eoliene, conform unui comunicat remis redacţiei.

MET Group a semnat pe data de 30 iulie un acord de cumpărare cu Grupul Enhol, o afacere de familie din Spania, specializată în producţia de energie din surse regenerabile, pentru preluarea parcului eolian Suvorovo Wind Park, cu o putere instalată de 60 MW, localizat în vestul Bulgariei, în apropierea litoralului Mării Negre. Tranzacţia va fi finalizată în trimestrul trei din 2021.

Puterea Suvorovo Wind Park reprezintă 8,5% din capacitatea totală eoliană din Bulgaria, parcul fiind format din 30 de turbine Gamesa G90, cu o capacitate de 2 MW fiecare. Parcul eolian funcţionează din 2012 şi a produs în medie circa 120 gigawaţi oră de energie electrică, asigurând astfel necesarul pentru alimentarea a aproximativ 38.000 de gospodării.

Principala direcţie de dezvoltare a MET Group este reprezentată de creşterea capacităţilor pe segmentul producţiei de energie din surse regenerabile, în regiunea Europei Centrale şi de Est. Această tranzacţie asigură pentru MET o prezenţă puternică pe piaţa din Bulgaria unde a mai cumpărat la începutul acestui an Black Sea Wind Park, cu o putere instalată de 42 MW.

"Aceasta este a doua achiziţie importantă de active pe segmentul regenerabilelor în Bulgaria, parte a strategiei noastre pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, unde dorim, până în 2023, un portofoliu de unităţi de producţie cu o putere de 500 MW. Credem că abordarea de business integrată din pieţele noastre cheie oferă un plus de valoare pentru susţinerea procesului de tranziţie energetică", a declarat Benjamin Lakatos, CEO MET Group.

"MET Romania Energy urmăreşte, de asemenea, consolidarea prezenţei pe piaţa locală prin unităţi de producţie pe segmentul parcurilor eoliene şi fotovoltaice. Aceasta ar răspunde strategiei de dezvoltare integrate a grupului. Sondăm oportunităţile din piaţă, mai ales în contextul unei prezenţe regionale puternice a grupului pe segmentul eolian, în Bulgaria şi Serbia", a declarat Florin Frunză, director general MET Romania Energy.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb