Concurentul pentru X/Twitter dezvoltat de Meta, Threads, pare a fi la doar câteva zile distanţă de o mult aşteptată lansare europeană, informează news.ro.
Inaugurat în luna iulie, de când este oficial în Statele Unite, Marea Britanie şi alte regiuni ale lumii, Threads a fost blocat în Europa din cauza difenţelor dintre modul de gestionare al datelor folosit de compania americană şi noua legislaţie în materie europeană.
La cinci luni distanţă, timp în care Meta a putut să aducă modificările necesare funcţionării legale în Europa, compania pare pe punctul de a-şi lansa noua reţea socială în Europa.
După ce, în urmă cu câteva zile, s-a vehiculat pe surse că lansare europeană va avea loc luna acesata, acum, compania oferă indicii pentru ziua exactă în care va avea loc lansarea.
Fără să facă un anunţ oficial în acest sens, Meta a montat un cronometru cu numărătoare inversă pe versiunea reţelei sociale pe care intră utilizatorii europeni.
Conform cronmetrului, lansarea europeană ar urma să aibă loc joi, la ora 13 a României.
Extinderea europeană vine după mai multe lunii în care inginerii companiei au lucrat intens la extinderea funcţionalităţii Threads, care a fost lansată cu un set minim de funcţii.