Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 (POSDRU), a lansat, astăzi, apelul "Stagii de practică pentru studenţi" în valoare totală de 50 de milioane de euro, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
Astfel, apelul va finanţa proiecte care vizează efectuarea de stagii de practică (internship), anul acesta, de către studenţi/ masteranzi din sistemul naţional de învăţământ la potenţiali angajatori din orice sector, fiind încurajate stagiile de pregătire practică în cadrul instituţiilor publice, mai arată sursa.
Obiectivul apelului este sprijinirea studenţilor în dezvoltarea cunostinţelor şi aptitudinilor necesare în procesul de inserţie pe piaţa muncii. Un proiect va putea avea valoarea totală eligibilă între 50.000 euro şi 499.999 euro şi va sprijini minim 150 de studenţi/ masteranzi.
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica: "Prin lansarea unor astfel de apeluri îmi doresc ca împreună cu echipa de la MFE să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a recupera cât se poate de mult şi pentru a pierde cât mai puţini bani din perioada de programare 2007 - 2013. După cum ştim, în debutul acesteia, ţara noastră a avut parte de multe şi grele corecţii aplicate. De aceea, guvernul actual încearcă să încheie această perioadă cu o absorbţie cât mai mare, în ciuda piedicilor din trecut, pentru a putea intra în următoarea perioadă de programare, 2014 - 2020, cu lecţiile învăţate şi cu încredere că absorbţia fondurilor europene nu este deloc o misiune imposibilă. Aşadar, 2015 şi 2016 reprezintă ani cruciali, atât pentru încheierea în condiţii cât mai avantajoase pentru România a perioadei de programare 2007-2013, cât şi pentru crearea unei contrucţii solide în vederea îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie în perioada 2014-2020".