MFE: România a încasat, până în prezent, peste 2,6 miliarde de euro de la CE

F.A.
Fonduri Europene / 8 noiembrie 2013

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate ţării noastre în perioada 1 ianuarie - 7 noiembrie 2013 a ajuns la peste 2,6 miliarde de euro, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Suma menţionată a fost rambursată în contul proiectelor derulate de beneficiarii din sectorul public şi privat, arată un comunicat remis redacţiei.

"Fondurile încasate de România în acest an, de peste 2,6 miliarde euro, demonstrează eficienţa măsurilor implementate, care au permis reluarea plăţilor de către Comisie pentru toate programele blocate în trecut, dar şi asigurarea plăţilor către beneficiari. Subliniez că suma rambursată în acest an este mai mare decât cea încasată în perioada 2007-2012, în care România a atras doar 2,2 miliarde de euro", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie - 7 noiembrie, prin Programul Operaţional Regional fost rambursată cea mai mare sumă - peste 726 milioane de euro. Pe locul al doilea se clasează Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane prin intermediul pentru care au fost rambursate fonduri în valoare de peste 625 milioane de euro. Prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost returnată României o sumă de peste 514 milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - peste 511 milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - peste 196 milioane de euro.

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României de la începutul acestei perioade de programare şi până la data de 7 noiembrie se ridica la peste 4,8 miliarde de euro, echivalentul a peste 25% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate, se mai arată în comunicat. În acelaşi timp, valoarea sumelor solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României se ridica la peste 5 miliarde de euro, la data de 7 noiembrie, rata de absorbţie curentă depăşind nivelul de 26%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb