MFP: Soţiile veteranilor de război şi văduvele de război vor fi scutiţi de la plata impozitelor locale

G.F.
Ziarul BURSA #Politică / 23 august 2016

Soţiile veteranilor de război şi văduvele de război vor fi scutiţi de la plata impozitelor locale

Ministerul Finanţelor Publice modifică, prin Ordonanţă de Urgenţă, Codul Fiscal, pentru a reda soţilor sau soţiilor veteranilor de război, ai persoanelor persecutate politic şi ai celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri facilităţile fiscale de care au beneficiat până la finalul anului trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei publicat pe site-ul instituţiei.

"Ministerul Finanţelor Publice vine în sprijinul veteranilor de război, al văduvelor de război, al persoanelor persecutate din motive politice, precum şi al celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi restabileşte facilităţile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015. În cazul veteranilor şi al văduvelor de război, ministerul propune scutirea integrală de la plata impozitelor pentru clădirile şi terenurile deţinute în comun cu soţii/soţiile acestora, precum şi pentru un mijloc de transport, la alegere", se arată în comunicat.

Pentru persoanele persecutate din motive politice şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi soţii/soţiile acestora, scutirile se acordă pentru locuinţa de domiciliu, terenul aferent acesteia şi pentru un mijloc de transport, la alegere.

"Subliniez încă o dată că veteranii de război, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri au beneficiat şi până acum de scutiri de la plata taxelor şi impozitelor pe clădiri/terenuri/un mijloc de transport. De la 1 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, soţiilor şi soţilor acestora nu li s-au mai acordat astfel de scutiri. Este şi motivul pentru care venim acum cu propunerea de modificare a Codului Fiscal şi le redăm drepturile pierdute soţilor şi soţiilor persoanelor sus menţionate", a declarat Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

În cazul clădirilor, terenurilor sau al mijloacelor de transport deţinute în comun de soţi cu o terţă persoană, facilitatea fiscală se va acorda doar pentru partea deţinută de categoriile sus menţionate şi de soţii/soţiile acestora.

Scutirile de impozit se vor aplica de la data intrării în vigoare a actului normativ. Autorităţile locale au obligaţia să recalculeze impozitele datorate de persoanele ce fac obiectul modificării Codului Fiscal - soţii/soţiile persoanelor mai sus menţionate - pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. !?? sotii vaduvelor de razboi..... adica mortii 

    Alo BURSA, alo Make, ce faceti? profanati morminte? ce-i cu tampenia din titlu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb