MICHAEL O'LEARY: Ryanair se aşteaptă să câştige 'războiul tarifelor'

I.M.
Companii / 20 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Şeful Ryanair, Michael O'Leary, a declarat astăzi că se aşteaptă ca operatorul aerian irlandez să beneficieze de pe urma oricărui ''război al tarifelor" în industria aeriană, transmite BBC.

Totuşi, şeful Ryanair a avertizat că "preţurile scăzute în mod artificial" şi "uzura unui război al tarifelor" ar putea afecta profiturile companiei în următorii doi ani, informează Agerpres.

Declaraţia acestuia vine după ce Ryanair a raportat o scădere cu aproape o treime a profitului anul trecut, la un miliard de euro, pe fondul creşterii costurilor cu combustibilul şi al reducerii tarifelor.

Şi în acest an compania se aşteaptă la un declin al profitului, deoarece preţurile biletelor ar putea scădea cu până la 2%. Preţul mediu al unui bilet dus a scăzut cu 6% anul trecut, la 37 de euro, dar a fost compensat de cheltuielile cu serviciile, cum ar fi rezervările la hoteluri sau închirierile de maşini. Pentru actualul an fiscal, reprezentanţii Ryanair au apreciat că sunt "prudenţi" în legătură cu evoluţia preţurilor, conform Agerpres.

În următorii patru-cinci ani, şeful Ryanair se aşteaptă "la apariţia a patru sau cinci mari companii aeriene europene". El s-a referit la Ryanair, Lufthansa, IAG (proprietarul British Airways), Air France-KLM şi, probabil, Easyjet. Fuziunile altor operatori aerieni vor duce "la unele presiuni asupra preţurilor", a avertizat O'Leary. Acesta a adăugat: "Preţurile biletelor vor începe să crească din nou deoarece în acest moment ele sunt în mod artificial scăzute".

În pofida unei creşteri cu 7% a numărului de pasageri transportaţi, Ryanair a fost numită pentru al şaselea an "cea mai puţin plăcută companie aeriană" pentru zborurile pe distanţe scurte din Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de grupul consumatorilor "Which?".

Neil Sorahan, directorul financiar al Ryanair, a afirmat pentru BBC că nu-şi pierde prea mult timp îngrijorându-se de rezultatele sondajelor, iar cel mai important pentru companie este ca zborurile sale să ajungă la timp, scrie Agerpres.

Luni dimineaţă, acţiunile Ryanair au scăzut cu 6%, apoi s-au redresat uşor, înregistrând un declin de 1%.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb