Microbuze electrice pentru elevii şi locuitorii din mediul rural

ANA FELEA
Miscellanea / 15 august 2023

Legătura dintre comuna Vânători şi municipiul Galaţi se va putea face cu microbuze electrice. În total, în judeţul Galaţi urmează să fie achiziţionate, cu fonduri prin PNRR, 10 microbuze, 42 de autobuze electrice şi 10 tramvaie.

"Primăria municipiului Galaţi informează că a lansat în licitaţie publică achiziţia a zece microbuze electrice, în cadrul unor proiecte cu finanţare prin PNRR, derulate în parteneriat cu Primăria comunei Vânători. Microbuzele nepoluante sunt destinte comunei Vânători şi vor asigura legătura cu municipiul Galaţi", informează Primăria municipiului Galaţi.

Conform caietului de sarcini, cele zece microbuze electrice vor avea lungimea cuprinsă între 5,5 metri şi 7 metri, toate dotările moderne, inclusiv facilităţi accesul persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, vor fi instalate şi staţiile de încărcare aferente.

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a menţionat: "Aşa cum am promis de la început, aducem doar mijloace de transport noi şi nepoluante. Parteneriatul cu Primăria comunei Vânători este unul de succes, din care are de câştigat întreaga comunitate. De altfel, în cadrul proiectelor cu finanţare prin PNRR, vor ajunge la Galaţi 42 de autobuze electrice şi zece tramvaie, toate noi şi moderne".

Valoarea maximă a contractului lansat în licitaţie este de aproximativ 12,3 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până pe 11 septembrie 2023.

Primăria municipiului Galaţi derulează o serie de proiecte alături de Primăria comunei Vânători în cadrul PNRR. Astfel, pentru municipiul Galaţi a fost aprobată o finanţare ce vizează achiziţia celor 42 de autobuze electrice şi zece tramvaie, iar pentru comuna Vânători - cele zece microbuze electrice.

Microbuze electrice şi în 60 de comune din Buzău

Şi Buzăul mizează pe mijloacele de transport public în comun electrice. Consiliul Judeţean a aplicat prin PNRR pentru achiziţia de 61 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din comunităţile rurale.

Microbuzele vor ajunge în special în zonele defavorizate, acolo unde există şi un risc crescut de abandon şcolar. Acestea vor avea o capacitate de 16 + 1 (capacitate ce include şi un loc special amenajat pentru persoane cu dizabilităţi), iar încărcarea lor va fi asigurată prin staţii, amenajate în fiecare comună, aceast sarcină revenind fiecărei primării din proiect.

Valoarea totală a proiectului este 66.406.186 lei, cu TVA inclus, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din PNRR este de 30.172.560 lei. Diferenţa va fi asigurată de Consiliul Judeţean. Durata de implementare a proiectului este 08.07.2023 - 31.12.2024.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb