Mihai Răzvan Ungureanu: "Am preluat conducerea SIE într-un context regional dificil"

Paula Bulzan, Arad
Politică / 18 iulie 2015

Mihai Răzvan Ungureanu şi-a luat rămas bun de la susţinătorii din Arad

Mihai Răzvan Ungureanu şi-a luat rămas bun de la susţinătorii din Arad

Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, a declarat, vineri, la Arad, că a preluat acest mandat "într-un context regional dificil, foarte fluid, în condiţiile în care norii negri se îngrămădesc deasupra Europei".

Prezent la Arad, unde şi-a luat rămas bun de la susţinători şi de la cei cu care a colaborat în perioada în care a fost senator, Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o declaraţie de presă în cadrul căreia a făcut referire la contextul în care a preluat conducerea SIE, dar a făcut şi un scurt bilanţ al activităţii din Senatul României.

"Am venit la Arad pentru a-mi lua rămas bun, de la dumneavoastră, de la susţinătorii mei, de la foştii colegi de partid, însărcinarea pe care o am astăzi obligându-mă pe drept cuvânt să nu mai fac districţia între formaţiuni politice, să nu mai existe arădeni şi bucureşteni, pentru mine. Obligaţia pe care mi-am asumat-o, depunând jurământul către ţară, a patra oară când mi se întâmplă acest lucru, ţine cont de faptul că nu există decât cetăţeni români şi deasupra tuturor divergenţelor trecătoare, doar interesul patriei noastre", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Acesta a mai făcut referire şi la contextul în care îşi va desfăşura activtatea în calitate de director al SIE.

"A fost şi este foarte onorantă propunerea pe care mi-a făcut-o domnul preşedinte Iohannis, într-un context regional atât de dificil, foarte fluid. În condiţiile în care norii negri se îngrămădesc deasupra Europei, cred la rândul meu că este nevoie de un sistem naţional de apărare şi de securitate puternic, bine construit legal, şi, în acelaşi timp, dedicat apărării ţării prin toate mijloacele avute la dispoziţie", a mai precizat Ungureanu.

Activitatea senatorială

Mihai Răzvan Ungureanu a mai prezentat câteva cifre relevante în ceea ce priveşte activitatea sa din ultimii trei ani, când a fost senator de Arad.

"Am depus 15 iniţiative legislative, între care inclusiv un proiect legislativ referitor la restituirea terenurilor şi imobilelor confiscate de regimul comunist, am făcut 25 de interpelări, dintre care şase referitoare la situaţii semnalate de arădeni, ca urmare a celor peste 50 de audienţe susţinute la cabinetul parlamentar. Am adresat 28 de întrebări, o pătrime dintre ele având ca subiect problemele arădenilor, am avut 7 declaraţii politice, 3 interpelări adresate primului ministru, 72 de luări de cuvânt în plenul Senatului şi al Parlamentului. Nu mai pomemenesc de moţiunile pe care în calitate de parlamentar al Opoziţiei le-am semnat", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

În timpul mandatului de senator acesta a făcut parte din următoarele comisii: membru al Adunării parlamentare pentru Organizare şi Securitate în Europa (OSCE), membru al comisiei pentru Politica Externă din Senat, membru al grupului parlamentar de prietenie cu Danemarca, membru al grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, membru al grupului parlamentar de prietenie cu Letonia, în calitate de vicepreşedinte.

"Între aceste îndatoriri, fără să fac o ordine de importanţă între ele, probabil, cea mai consistentă, dincolo de activitatea comisiei de Politică Externă, o reprezintă participarea în calitate de membru al Adunării Parlamentare a OSCE. Acolo, în 5 sesiuni internaţionale succesive, am luat cuvântul fie pe teme de securitate regională, fie pe teme politice de vecinătate a Uniunii Europene, cu referinţă directă la Ucraina şi Republica Moldova", a mai spus Ungureanu.

Acesta a mai adăugat că va continua activitatea academică, aceasta fiind singura activitate extra profesională, în afara atribuţiilor de mandat, pentru care nu există incompatibilitate.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai susţinut că va reveni, cu plăcere, la Arad.

"Mă simt atât de mult al Aradului şi atât de mult al dumneavoastră, încât relaţia aceasta are toate şansele să dureze indiferent de calitatea pe care o voi avea eu, de aici încolo pe termen mediu sau lung", a concluzionat Ungureanu.

Ungureanu a câştigat un post de senator de Arad din partea ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

În 30 iunie 2015, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit şef al SIE în urma votului din Parlament.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Am ajuns din nou la conducerea SIE pe usa din dos, intr-un context dificil... Asa ar fi sunat mai corect. Totusi este la timp pentru a folosi fondurile si logistica SIE pentru ajutarea diasporei romanesti sa voteze corect.

    1. Ungureanu a fost un prim ministru bun, este un individ valoros, dar una este valoarea individului si alta metodele asazisliberalilor romani

    care o fi contextul regional dificil?.....nu mai sunt suficiente vaci kobe in zona? va trebui sa se multumeasca stomacelul lui fin cu vaca autohtona?....hai sictir!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb