MIHAI TUDOSE:  "Ne pregătim să dezvoltăm zona de Laser Valley, cu laserul de la Măgurele"

Andrei Stan
Companii / 30 august 2017

"Ne pregătim să dezvoltăm zona de Laser Valley, cu laserul de la Măgurele"

Autorităţile se pregătesc să dezvolte foarte mult zona de Laser Valley, cu laserul de la Măgurele, a afirmat aseară prim-ministrul Mihai Tudose, precizând că investiţia va fi în jur de 15 miliarde de euro.

"Vrem să facem şi campusul ca un mini-orăşel, toată zona dintre ce este acum acolo din punct de vedere al dezvoltării, până la limita oraşului, să dezvoltăm exact pe principiul Sillicon Valley, o zonă de cercetare a României, pentru investiţii în jur de 15 milioane", a declarat Tudose la România TV, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că, în momentul de faţă, există o schiţă, prin urmare proiectul se poate considera ca şi demarat.

Premierul a mai spus: "O să înceapă procedurile tehnice. Până la sfârşitul lunii viitoare vom avea constituită acea unitate de management de proiect, să începem să derulăm. Proiectul suscită foarte mult interes şi în ţară şi peste hotare. Vom avea şi investitori străini şi bani europeni, numai că acolo, din nou vă spun, ne vor trebui câteva mii de oameni specializaţi pe acea zonă profesională".

În context, Tudose a vorbit şi despre o viitoare colaborare cu mediul universitar, dar şi despre o alocare de fonduri către învăţământul care poate să ofere specialiştii de care este nevoie pentru acest proiect.

Prim-ministrul a explicat: "O să înceapă să colaboreze şi discuţia pe care o avem cu mediul universitar este aceasta: domnule, dacă noi stabilim că dezvoltăm aceste lucruri şi ne vor trebui peste cinci ani cincisprezece - douăzeci de mii de specialişti în IT, în laser, într-un anumit tip de industrie, păi hai să calăm atunci cifrele de şcolarizare şi banii, învăţământul gratuit pe aceste zone, lăsăm pe celelalte zone mai puţine locuri cu învăţământul suportat de stat. În rest, asta e, cine vrea să facă, nu ştiu, meserii pe vocaţia lui, are o sută de locuri plătite de stat. Mai multe şi le face pe banii lui, dar statul vrea să dezvolte anumite zone...".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sar putea sa nu va placa adevarul despre laserul de la magurele este acelasi lucru cu dracula parc care este un proect lasat in paragina de guvernanti pt as marii averile nu degeaba sa facut tam tam mare in toata media asta voi decideti iar dupa cum vad eu viitorul va fi sumbru daca nu se schimba in bine, tot noi vom avea de suferit

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb