Militanţii islamişti au omorât în nordul Nigeriei în jur de 30 de soldaţi guvernamentali, într-o serie de conflicte care au avut loc începând de miercuri, au declarat, duminică, surse militare şi din miliţiile civile, informează news.ro.
Securitatea din Nigeria s-a înrăutăţit în ultimele luni, inclusiv în nord-estul ţării.
Patru atacuri au provocat moartea a 27 de soldaţi şi a 10 membri ai Forţei de Acţiune Mixte Civile (CJTF), inclusiv a unui şef de unitate, au spus sursele.
CJTF este formată din grupe de oameni înarmaţi care protejează zonele unde trăiesc, ân special împotriva insurgenţilor islamişti. Aceştia nu sunt membri ai armatei, dar luptă deseori alături de soldaţi.
Purtătorii de cuvânt ai armatei nu au răspuns mesajelor trimise de Reuters pentru comentarii.
Provincia din Africa de Vest a Statului Islamic (Islamic State West Africa Province - ISWAP), afiliata regională a Statului Islamic, a revendicat un atac produs vineri în Monguno, prin intermediul agenţiei de presă Amaq.
ISWAP a anunţat că a ucis 33 de soldaţi şi că a capturat unul.
Două surse militare şi un luptător al CJTF au afirmat că atacul, care a avut loc între Monguno şi Kukawa, a omorât între 11 şi 15 soldaţi şi că mai mulţi sunt daţi dispăruţi. Au fost ucişi şi patru luptători ai CJTF.
Soldaţii au ucis opt militanţi în luptele care au avut loc miercuri în Gamdu, potrivit news.ro.