Millennium şi Alior Bank au depus oferte pentru preluarea subsidiarei poloneze a Societe Generale

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 septembrie 2018

Grupul bancar portughez Millennium şi cel polonez Alior Bank au prezentat oferte pentru preluarea Eurobank, subsidiara din Polonia a Societe Generale, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar, conform Agerpres.

În luna iunie a acestui an, Reuters anunţa că Societe Generale analizează o posibilă vânzare a diviziei sale din Polonia, Eurobank, care se confruntă cu o intensificare a presiunilor din partea competitorilor şi a autorităţilor de reglementare. Atunci, sursele anunţau că printre posibilii cumpărători ai Eurobank se numără Santander, Credit Agricole şi Millennium.

"Millennium şi Credit Agricole sunt în cursă, iar Alior s-a alăturat şi ea. În schimb, subsidiara Santander, BZ WBK, nu este interesată de o tranzacţie", au declarat sursele citate.

Millennium Bank şi BZ WBK nu au comentat aceste informaţii.

"Piaţa se consolidează, iar Alior Bank vrea să fie un participant activ în acest proces. Avem experienţă în derularea cu succes a unor tranzacţii de acest tip. Eurobank este o ţintă de preluare interesantă", a informat Alior Bank, într-un comunicat de presă.

Cu o capitalizare de piaţă de 8,8 miliarde zloţi, Alior Bank este a noua mare bancă din Polonia, în funcţie de active. Grupul public de asigurări PZU controlează 32% din acţiunile Alior Bank.

Potrivit surselor, Societe Generale ar dori să îşi vândă activităţile care au atins o masă critică sau care nu înregis-trează suficiente sinergii. Eurobank este a 17-a mare bancă din Polonia cu active în valoare de 14 miliarde zloţi (3,28 miliarde euro) şi este de 20 de ori mai mică decât liderul pieţei PKO BP. Anul trecut, Eurobank a realizat un profit net de 103 milioane zloţi (24,13 milioane euro).

Vânzarea Eurobank ar continua trendul de consolidare din sectorul bancar polonez, care s-a accelerat în ultimii ani pe măsură ce Partidul Lege şi Justiţie (PiS) încurajează creşterea ponderii ocupate de investitorii polonezi în sectorul bancar local.

Analiştii şi bancherii se aşteaptă ca în Polonia să mai rămână doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să creas-că veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb