MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI: ''Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat''

G.U.
Miscellanea / 18 decembrie 2021

''Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat''

Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat, iar valoarea maxima poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minim brute garantate pe ţară, se arată într-un comunicat al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

"Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern. Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă. Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Potrivit sursei citate, printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului menţionează 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului. De asemenea, sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat.

Voucherele de vacanţă primite de salariaţi pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate şi alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea voucherelor de vacanţă poate fi făcută doar de către entităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice. În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic. Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicaţii mobile gratuite pentru utilizatori, cât şi platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide şi se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operaţiuni şi tranzacţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb