Ministerul Dezvoltării nu va continua programul de anul trecut pentru compensarea facturilor pentru UAT-uri

V.G.
Politică / 27 septembrie 2022

Ministerul Dezvoltării nu va continua programul de anul trecut pentru compensarea facturilor pentru UAT-uri

Ministerul Dezvoltării nu va continua programul de anul trecut pentru compensarea facturilor la energie pentru UAT-uri, pentru că o reglementare europeană nu permite acest lucru, în condiţiile în care statul român va ajuta consumatorul final printr-un alt program, a declarat astăzi, la Arad, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, potrivit Agerpres.

"Am avut un program de finanţare de compensare a facturilor pentru UAT-uri, pentru combustibili pe care i-au folosit la CET-uri. Acest program, aşa cum a fost el conceput anul trecut, anul acesta nu poate funcţiona pentru că ar fi dublă finanţare, un ajutor de stat dublu, având în vedere că statul are programul de compensare la utilizatorul final, adică la cetăţean", a spus Cseke Attila, în timpul unei vizite la Universitatea "Aurel Vlaicu" Arad.

Ministrul a precizat că, anul trecut, programul a consumat peste 370 de milioane de lei pentru toate UAT-urile care aveau CET-uri în administrare şi produceau energie termică.

El a mai spus că Guvernul lucrează la reglementări şi există un program de compensare inclusiv pentru autorităţile publice, în primul rând pentru şcoli, unităţi sociale sau unităţi medicale, care vor fi ajutate să facă faţă costurilor mari cu energia.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că urmează să aibă loc discuţii pentru o nouă rectificare bugetară, unde vor fi analizate solicitări ale autorităţilor locale.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb