MINISTERUL DEZVOLTĂRII:  Peste 35 milioane lei pentru eficientizare energetică şi servicii sociale

G.D.
Politică / 2 septembrie 2022

Peste 35 milioane lei pentru eficientizare energetică şi servicii sociale

Ministerul Dezvoltării anunţă, astăzi, semnarea a 8 contracte, în valoare de peste 35 milioane lei, pentru eficientizare energetică, servicii sociale şi consolidarea poziţiei pe piaţă a unor microîntreprinderi, prin prin Programul Operaţional Regional (POR), transmite News.ro.

Au fost semnate 8 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 35.672.296,77 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, anunţă instituţia.

Dintre acestea, 7 proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale şi recreative, precum şi eficientizarea energetică din:

municipiul Galaţi, pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a Liceului cu Program Sportiv şi pentru creşterea performanţei energetice blocuri de locuinţe, va beneficia de 12.433.381,63 lei;

municipiul Săcele (jud. Braşov), pentru amenajare şi dotare centru educaţional multifuncţional (corp 2), va beneficia de 3.402.201,70 lei;

municipiul Hunedoara, pentru reabilitare blocuri sociale şi pentru amenajarea unui centru de resurse pentru ocuparea forţei de muncă, va beneficia de 10.495.069,40 lei;

municipiul Turda (jud. Cluj), pentru reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente), va beneficia de 3.956.415,38 lei;

Municipiul Timişoara, pentru Şcoala Gimnazială nr.15 - reabilitare şi etajare imobil existent parter, corp B - 2 magazii şi atelier parter rezultând imobil Parter + 1 Etaj, spaţii pentru învăţământ (sală funcţională şi clase) şi reabilitare termică Corp A - clădire şcoală, va beneficia de 2.602.203,66 lei.

Un alt proiect are ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin dezvoltarea activităţii şi achiziţia de echipamente moderne, mai precizează Ministerul Dezvoltării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb