Ministerul Finanţelor vrea să lanseze o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 mai 2016

Ministerul Finanţelor vrea să lanseze o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să lanseze în acest an o emisiune de titluri de stat pentru populaţie, a anunţat marţi Enache Jiru, secretar de stat în MFP, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

"Învăţăm din experienţe. Ne-am propus anul acesta să mergem pe un model de cupon fix. Vom încerca să fie unul atractiv. Şi noi targetăm costuri, nu subvenţionăm datorie publică, dar să fie un cupon corect. Vom merge pe subscriere simplă şi o perioadă mult mai lungă. Contează foarte mult publicitatea acestuia", a spus Jiru, citat de Agerpres.

El a precizat că prin emisiunile pe care le lansează Ministerul Finanţelor se doreşte educarea populaţiei.

"Prin emisiunile pe care le facem pe piaţa bursieră încercăm să educăm populaţia. O persoană fizică ce investeşte pe Bursa de Valori Bucureşti, dacă a vândut un pachet de acţiuni are disponibilităţi. Am vrut să venim şi noi cu titluri de stat pe piaţa bursieră pentru a-i da o alternativă de investiţie. Orice persoană fizică o poate face pe ambele pieţe. Ne-am propus să continuăm. Şi noi avem un scop, o ţintă: diversificarea bazei de investitori, cei locali. Anul trecut am plecat pe un instrument puţin mai sofisticat de aceea l-am numit "de testare". Am vrut să educăm piaţa şi să mergem pe oferte competitive. Poate am mers puţin cu trei paşi înainte", a mai afirmat Jiru.

În vara anului trecut, populaţia a cumpărat titluri de stat de 65 de milioane de lei în cadrul emisiunii cu o valoare totală de 100 de milioane de lei derulată în perioada 8 - 19 iunie, iar dobânda a fost stabilită la 2,15% pe an. Emisiunea de titluri de stat din 2015, a fost prima din ultimii 10 ani destinată populaţiei.

Ministerul Finanţelor preciza, la vremea respectivă, faptul că relansarea după 10 ani a titlurilor de stat dedicate în exclusivitate populaţiei prin Programul FIDELIS are în vedere crearea unui instrument alternativ de economisire, diversificarea bazei de investitori în titlurile de stat, precum şi îmbunătăţirea culturii financiare a populaţiei.

Jiru: "Căutăm o diversificare a creditorilor; cel mai mare risc este cel al refinanţării"

O refinanţare totală a datoriei se ridică la circa 50 miliarde de lei, echivalentul a 11 miliarde de euro şi căutăm o diversificare a creditorilor, a mai declarat Enache Jiru.

"O refinanţare totală a datoriei este de circa 50 miliarde lei, echivalentul a 11 miliarde euro, plus 21 miliarde lei, deficitul aferent acestui an. Deci, în total, 71 miliarde de lei, echivalentul a circa 15 miliarde euro anual. Emitem de circa 50 miliarde lei anul acesta pe piaţa internă. Piaţa semnificativă, cea care ne oferă această lichiditate este cea interbancară", a spus Jiru.

El a precizat că cel mai mare risc pentru Finanţe este cel de refinanţare.

"De circa 3 ani, noi, ca investitor, ca orice creditor sau debitor, administrăm riscuri. Pentru noi, cel mai mare risc este cel de refinanţare, acela de a găsi banii la momentul potrivit astfel încât să rostogoleşti datoria. Un alt risc este cel de finanţare atunci când vii cu o datorie suplimentară care vine anual din deficit bugetar, fiind o ţară care merge pe o politică fiscală pe deficit. Ca să administrăm aceste riscuri avem nevoie de foarte mulţi creditori. Noi căutăm diversificare la creditori. Creditorii sunt pe diferite pieţe externe sau interne", a mai arătat secretarul de stat.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 60 de milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, marţi, 60 de milioane de lei, suplimentar la licitaţia de luni când a atras 400 de milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea reziduală la cinci ani, la un randament mediu de 2,68% pe an.

Valoarea emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, dar băncile au subscris aproape 77 de milioane de lei.

Ministerul a planificat împrumuturi de 3,645 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna mai 2016, din care 3,3 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 345 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de un miliard de lei.

De asemenea, sunt în plan şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,3 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde lei, din care aproape 31 de miliarde de lei aferent emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro.

De asemenea, Ministerul Finanţelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe într-un volum de 4,5 miliarde euro, în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de nivelul rambursării aferent emisiunii de euroobligaţiuni emise pe pieţele externe cu scadenţa în iunie 2016, în valoare de 1,5 miliarde euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului.

Astfel, finanţarea din surse externe se va realiza prin programul MTN, prin emiterea de euroobligaţiuni în valoare de circa 3 miliarde euro şi prin trageri din împrumuturi contractate de la instituţiile financiare internaţionale, în valoare de circa 1,5 miliarde euro.

MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48 - 50 de miliarde de lei, din care 14 - 15 miliarde de lei certificate de trezorerie şi 34 - 35 miliarde de lei obligaţiuni benchmark.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb