Procedura de evaluare a Studiului de impact asupra mediului pentru proiectul Roşia Montană a fost stopată din cauza invalidării Certificatului de urbanism deţinut de compania Roşia Montană Gold Corporation, a anunţat, ieri, Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi. "Compania Roşia Montană Gold Corporation a rămas fără certificatul de urbanism, după ce acesta a fost suspendat de Consiliul Judeţean Alba, ca urmare a deciziei Tribunalului Alba. În aceste condiţii, ne aflăm în imposibilitatea de a convoca o nouă şedinţă a Colectivului de Analiză Tehnică (CAT). Decizia Tribunalului Alba a avut la bază prevederile noii Legi a contenciosului administrativ, din 2 august 2007, mai exact articolul 14, alin 5 din Legea 554/2004 modificată prin Legea 262/2007", a precizat ministrul Korodi.
Procedura de evaluare nu va continua decât dacă Tribunalul Alba va da o nouă decizie definitivă în ceea ce priveşte certificatul de urbanism.
Conform noii Legi a contenciosului administrativ, dacă un act administrativ este suspendat de două ori consecutiv, se consideră suspendat de drept, aşa cum este şi cazul Companiei RMGC. În acest moment, Roşia Montană Gold Corporation a introdus o acţiune în instanţă prin care cere ca noua Lege din august 2007 să nu se aplice la un act care era introdus înaintea apariţiei la data de 2 august.
"În momentul în care compania va prezenta un certificat de urbanism legal, Comisia de Avizare Tehnică îşi va relua activitatea, conform procedurilor de evaluare deja stabilite", a spus Korodi.
Reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation susţin că ministrul român al Mediului, Attila Korodi, o serie de organizaţii neguvernamentale şi autorităţile de la Budapesta se opun în mod nejustificat dezvoltării exploatării aurifere de la Roşia Montană. Compania canadiană Gabriel Resources intenţionează să dezvolte în Roşia Montană, în Munţii Apuseni din România, cel mai mare proiect de minerit al aurului şi al argintului la suprafaţă din Europa. Activităţile de exploatare sunt planificate să dureze 16 ani şi vor consta din activităţi convenţionale de exploatare în carieră cu tehnici de perforare, puşcare, încărcare cu excavatoare hidraulice şi de transport al minereului cu basculante. Vor fi exploatate patru cariere, Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig, ultimele două urmând a fi iniţiate în anul al şaptelea, respectiv în anul al nouălea de exploatare.
Compania Roşia Montană Gold Corporation, deţinută de compania canadiană Gabriel Resources, estimează că lucrările de construire a exploatării din Munţii Apuseni ar putea demara în toamna acestui an, după ce studiul de impact asupra mediului (EIM) va fi aprobat.