Printre priorităţile Ministerului Turismului pentru perioada următoare se numără înfiinţarea centrelor de informare turistică, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Elena Udrea.
"Vor fi înfiinţate zece centre la nivel naţional. În Bucureşti, centrul de informare turistică va fi amplasat în Pasajul de la Universitate", a precizat ministrul Turismului.
Pe de altă parte, aceasta a arătat că localităţile cu statut de staţiune turistică ar putea accesa fonduri mai mari pentru dezvoltare.
"Am descoperit lipsa unei legi actuale care să prevadă statutul staţiunilor turistice. Localităţile româneşti care au statut de staţiune turistică nu au niciun beneficiu. Vom încerca să găsim o variantă astfel încât cele care au acest statut să poate accesa fonduri mai mari pentru dezvoltare", a afirmat Elena Udrea.
Potrivit ministrului Turismului, MT trebuie să intervină în dezvoltarea urbanistică a localităţilor.