Miniştrii de finanţe din zona euro vor alege în februarie vicepreşedintele BCE

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 ianuarie 2010

Miniştrii de finanţe din zona euro au decis să voteze în februarie care va fi succesorul vicepreşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Lucas Papademos, urmând ca până atunci să fie clarificate unele probleme procedurale, transmite Bloomberg,potrivit NewsIn. "Sunt trei candidaţi, ceea ce nu a fost cazul în trecut", a spus şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker. "Nu putem exclude o situaţie în care doi candidaţi ar avea acelaşi număr de voturi. Aşteptăm ca un reprezentant de la departamentul juridic să clarifice situaţia", a explicat luxemburghezul. Cei trei candidaţi pentru postul de vicepreşedinte al BCE sunt guvernatorul băncii centrale a Luxemburgului, Yves Mersch, cel al băncii centrale din Portugalia, Vitor Constancio, şi preşedintele comitetului de supraveghere bancară al BCE, Peter Praet.

Următoarea întâlnire a grupului miniştrilor din zona euro este programată pentru 15 februarie, iar alegerea ar urma fi ratificată pe 25-26 martie.

Juncker a spus luni că o discuţie privind succesorul actualului preşedinte al BCE, Jean-Claude Trichet, este "prematură".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb