MINISTRUL ANTREPRENORIATULUI: "Turismul trebuie integrat în documentele programatice ale României ca fiind un domeniu economic strategic"

J.P.
Comunicate de presă / 11 ianuarie 2022

"Turismul trebuie integrat în documentele programatice ale României ca fiind un domeniu economic strategic"

Una dintre cele mai importante reforme ale turismului românesc, reprezentată de înfiinţarea şi operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), a reunit astăzi, la sediul instituţiei, reprezentanţi din toată ţara ai autorităţilor locale, asociaţiilor oraşelor, municipiilor şi comunelor, precum şi ai Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională. Discuţiile iniţiate de ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu, au vizat, totodată, şi identificarea unor surse de finanţare externe pentru promovare şi investiţii în turism, conform unui comunicat remis redacţiei.

"O discuţie aplicată cu reprezentanţii autorităţilor publice locale şi ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională, cu două concluzii clare:

1. Turismul trebuie integrat în documentele programatice ale României ca fiind un domeniu economic strategic;

2. Necesitatea unei coordonări mai bune în vederea asigurării finanţării corecte şi complementare a investiţiilor în turism.

Fiecare ordonator de credite din cadrul acestei întâlniri gestionează bugete dedicate pentru realizarea de proiecte în domeniul turismului. Trebuie să avem, însă, o imagine mai clară a activităţii susţinute de fiecare actor din domeniul public pentru a ne uni eforturile şi a genera un proiect de ţară, pentru că astăzi statistica ne spune că acest domeniu generează 2,9% din PIB, informaţiile din industrie vorbesc de 5,07%, când ar putea să ajungă la 10%. Le mulţumesc tuturor celor care au răspuns invitaţiei de a participa la această întâlnire, care s-a concentrat pe necesitatea transformării Organizaţiilor de Management al Destinaţiei în beneficiari ai fondurilor europene şi pe definirea polilor de dezvoltare turistică pentru o coerenţă mai mare pentru liniile de finanţare pe care le vom avea de implementat prin intermediul diferitelor ministere şi autorităţi de management", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului şi turismului.

În cadrul discuţiilor, a fost subliniată inclusiv necesitatea încadrării în legislaţia specifică a unui OMD naţional, care să centralizeze toate iniţiativele şi să contribuie la promovarea ţării. Invitaţii prezenţi la întâlnire au agreat propunerile venite din partea demnitarului şi şi-au exprimat angajamentul de a contribui activ, cu toată experienţa deţinută, pentru împlinirea dezideratului. Astfel, au fost puse bazele unui parteneriat solid şi durabil între autoritatea publică centrală şi factorii decidenţi din teritoriu.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb