MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE:  "Intenţia nu este diminuarea pensiilor militare, ci echilibrarea"

M.I.
Macroeconomie / 4 august 2017

Adrian Ţuţuianu (Sursa foto: Gov.ro)

Adrian Ţuţuianu (Sursa foto: Gov.ro)

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, astăzi, că intenţia Guvernului nu a fost de a scădea pensiile militare, ci de a crea un echilibru în sistem, având în vedere că bugetul nu va putea suporta pe termen lung actuala situaţie, în care pensiile militare sunt mai mari decât salariile.

Ţuţuianu a spus, potrivit News.ro: "Resping orice idee care atestă că pensiile vor scădea. Nu există şi n-a existat în intenţia Guvernului un astfel de demers, pentru a diminua valoarea pensiilor. Ce ne dorim este un echilibru just şi raţional a tuturor categoriilor de pensii. Vârsta de pensionare nu se modifică".

Ministrul a explicat că bugetul nu va putea susţine pe termen lung astfel de dezechilibre şi de aceea Guvernul a trebuit să intervină.

Ţuţuianu a afirmat: "Recunoaştem sacrificiile şi profesionalismul militarilor, a căror întreagă viaţă au pus-o sub semnul misiunilor dificile pe care le-au desfăşurat. În acelaşi timp, trebuie să asigurăm stabilitatea şi predictibilitatea bugetară. (...) Suntem în situaţia în care unele pensii sunt mai mari decât salariile. la un moment dat bugetul ţării nu va putea suporta o astfel de aşezare şi încercăm să evităm acest lucru".

El a precizat că forma Ordonanţei de Urgenţă care va fi discutată astăzi de Guvern are ca iniţiatori Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi Ministerul Afacerilor Interne.

Ţuţuianu a prezentat şi date statistice potrivit cărora în acest moment există un număr de 78.932 de beneficiari de pensii militare de stat şi de alte ajutoare sociale, pensia medie fiind de 3.292 de lei în sistem. Circa 60% dintre aceste pensii sunt sub valoarea de 3.200 lei, a mai spus ministrul. El a precizat că cea mai mare pensie este de 33.500 lei în MApN, pe când în rândul militarilor de carieră ea este de 29.992 lei. Lunar, de la buget sunt alocate 270 de milioane lei pentru acoperirea acestor drepturi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb