MINISTRUL COMUNICAŢIILOR:  "Până acum, pare că Fondul Propietatea nu a vrut să lucreze în folosul Poştei Române"

Companii / 10 decembrie 2017

"Până acum, pare că Fondul Propietatea nu a vrut să lucreze în folosul Poştei Române"

"Poşta Română" a câştigat procesul cu acţionarul său minoritar, "Fondul Propietatea" (FP), care a dat în judecată compania pentru că a schimbat trei membri ai Consiliului de Administraţie, a declarat, într-un interviu pentru news.ro, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova. Oficialul estimează că societatea va încheia acest an pe profit, iar un proces de modernizare va fi posibil abia din 2019.

În Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) companiei din 28 septembrie, au fost revocaţi din funcţie trei membri ai Consiliului de Administraţie (CA): Dante Stein, Bogdan Florian Matei şi Bogdan Cristian Patriniche.

Ministerul a anunţat atunci că decizia a fost luată având în vedere managementul defectuos care a dus la acumularea de datorii mari într-o perioadă scurtă de timp.

"Fondul Proprietatatea" a contestat însă decizia în instanţă.

Lucian Şova a spus, în interviu: "FP a cerut pe fond anularea hotărârii AGA, judecată la prima instanţă, unde li s-a respins acţiunea şi au drept să facă recurs. Au cerut totodată în paralel o ordonanţă preşedinţială de suspendare a deciziei AGA. După două zile, completul de judecată le-a respins-o şi pe aceasta, încă mai au o cale de atac - recurs la procesul deja pierdut în prima instanţă. Mi-am asumat responsabilitatea de a schimba o serie de membri din CA. Am spus şi atunci că suntem pregătiţi să răspundem şi în instanţă unor eventuali contestatari. Lucrul acesta s-a întâmplat. Instanţa a dovedit însă că ei au fost demişi legal".

Ministrul afirmă că se aştepta însă ca decizia să fie contestată chiar de către cei demişi, şi nu de către "Fondul Proprietatea", mai ales că nu era vorba de membri numiţi la propunerea FP.

Ministrul Comunicaţiilor acuză totodată acţionarul minoritar că obstrucţionează procesul de capitalizare: "Statul român e pregătit de doi ani să dea circa 40 milioane euro pentru capitalizarea Poştei, lucru care ar ajuta compania să iasă din dificultăţile de plată generate de amenzile primite de la Consiliul Concurenţei şi de situaţia de la ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, n.r.). Prin tot ce face, Fondul nu pare să îşi dorească aşezarea Poştei pe standardele de profit".

Astfel, dacă procesul privind capitalizarea s-ar încheia cu succes, atunci "Poşta" nu ar mai trebui să plătească acele creanţe din fondurile proprii, care ajung la 15 milioane lei lunar, a precizat ministrul.

Mai mult, Lucian Şova acuză FP că în toţi aceşti ani "nu a observat o serie de nereguli" petrecute la societate, de exemplu, că banii destinaţi majorării capitalului social al Broker-ului de Asigurare au fost folosiţi în alte scopuri ori că "Poşta" nu a putut participa la anumite licitaţii sau că unul din directori folosea cinci maşini simultan care fiecare mergea zilnic 400 de kilometri.

Ministrul subliniază: "Corifeii capitalismului mondial par să fie împotriva interesului românesc. Ei încurcă lucrurile şi se folosesc de multiple pârghii legale în acest sens. Poşta a rămas mult în urmă şi din cauza managementului din ultimii ani".

De asemenea, Şova spune că există posibilitatea ca "Poşta" să scape de pierderi şi să înregistreze profit brut în acest an, însă mai degrabă unul simbolic.

În plus, ministrul ia în calul ca salariile angajaţilor să crească spre finalul anului viitor.

Oficialul mai spune: "Cât priveşte modernizarea companiei, o avem în vedere, însă acest lucru a fi mai degrabă posibil din 2019. Există o listă de nevoi, privind informatizarea, achiziţia de vehicule de transport şi a unor tehnologii, eficientizarea şi modernizarea sediilor".

De altfel, începând cu anul 2010, compania s-a confruntat cu o serie de dificultăţi financiare datorate atât amenzilor aplicate de către Consiliul Concurenţei în 2010 şi 2016, cât şi de lipsa unei strategii de dezvoltare.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale deţine 75% din "Poşta Română", iar "Fondul Proprietatea" controlează restul de 25% din acţiuni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cit de naiv sa fii sa crezi ca, o firma privata poate lucra in folosul statului??!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb