Ministrul Educaţiei, reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării

Ziarul BURSA #Politică / 19 februarie 2019

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a fost reclamată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declaraţiile privind copiii cu nevoi speciale. Sesizarea a fost formulată de către preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Mădălina Turza: "Am sesizat CNCD cu privire la declaraţiile ministrului Educaţiei. Veţi avea ocazia, doamna ministru, să lămuriţi problema la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării".

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis un comunicat de presă în care a făcut precizări privind integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învăţământului public de masă. Ministerul Educaţiei precizează că nu intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale, ci urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în şcolile de masă şi creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari. Precizările vin în urma unor declaraţii ale ministrului Ecaterina Andronescu, care au stârnit reacţia mai multor ONG-uri: "Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin".

Reprezentanţii MEN arată că ministerul urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în unităţile de învăţământ de masă şi dezvoltarea serviciilor de sprijin educaţional prin creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari - cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum şi prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integraţi individual copii cu nevoi speciale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb