MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE: "UE va oferi Ucrainei un ajutor militar de un miliard de euro"

G.B
Internaţional / 21 martie 2022

Annalena Baerbock (Sursa foto: Facebook/ Annalena Baerbock- https://www.facebook.com/abaerbock/photos/3196304060649077)

Annalena Baerbock (Sursa foto: Facebook/ Annalena Baerbock- https://www.facebook.com/abaerbock/photos/3196304060649077)

Uniunea Europeană îşi va spori ajutorul financiar şi livrările de arme către Ucraina, a declarat astăzi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care însă a atras atenţia în acelaşi timp că NATO trebuie să acţioneze în aşa fel încât războiul declanşat de invazia Rusiei asupra Ucrainei să nu se extindă către alte ţări, potrivit Agerpres.

''Vom spori mijloacele financiare destinate achiziţiei de produse militare la un miliard de euro, pentru a arăta clar deplină solidaritate de partea Ucrainei'', a indicat Baerbock, potrivit CNN, vorbind în faţa presei la Bruxelles, unde participă la o reuniune a miniştrilor europeni de externe.

Germania se va asigura de asemenea că vânzările de arme ale producătorilor germani vor fi efectuate cât mai repede posibil. ''Ucraina are nevoie de arme'', a insistat şefa diplomaţiei germane, fără a da detalii, motivând că ''este vorba despre viaţă şi moarte, suntem în mijlocul unui război şi prin urmare este nevoie de mare atenţie când vorbim despre ce arme vor fi livrate şi unde''.

Totuşi, ea a subliniat că NATO trebuie să prevină extinderea războiului către alte ţări. ''Avem o responsabilitate faţă de ucraineni, dar avem o responsabilitate şi faţă de cei 450 de milioane de europeni şi faţă de aceia care sunt membri NATO'', a explicat Annalena Baerbock.

Berlinul va găzdui pe 5 aprilie o conferinţă a donatorilor pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă valului de refugiaţi ucraineni, conferinţă ce va fi coprezidată de Franţa şi România.

''Este vorba despre sprijinirea (Republicii) Moldova, care este cea mai fragilă ţară aflată în această situaţie'', a declarat Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

Ea a estimat că în săptămânile următoare numărul refugiaţilor ucraineni va ajunge la 8-10 milioane de persoane. Conform organizaţiilor umanitare, peste 3,5 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, alţi circa 6,5 milioane fiind strămutaţi în interiorul Ucrainei, iar mulţi dintre ei sunt copii.

Participant ca invitat la reuniunea miniştrilor europeni de externe, şeful diplomaţiei din Republica Moldova, Nicu Popescu, a cerut sprijin din partea UE pentru gestionarea valului de refugiaţi. ''Astăzi, avem (în Republica Moldova) circa 300.000 de refugiaţi ucraineni (...), care au un mare impact economic şi umanitar asupra ţării'', a subliniat Nicu Popescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bieti epigonii!! Ucraina are nevoie de PACE.

    Ce inseamna lideri adevarati. Oare cu Angela Merkel cancelarul Germaniei, acest razboi ar fi avut loc?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb