Ministrul Marius Nica efectuează prima sa vizită de lucru la Bruxelles

Elena Deacu
Fonduri Europene / 20 aprilie 2015

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, efectuează, astăzi, 20 aprilie 2015, prima sa vizită de lucru la Bruxelles, în contextul priorităţilor stabilite pentru perioada imediat următoare.

Astfel, este vorba despre accelerarea dialogului cu reprezentanţii Comisiei Europene în vederea aprobării programelor operaţionale aflate în negociere la nivelul Comisiei Europene - Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, gestionat de către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), dar şi Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Totodata, o temă de discuţie foarte importantă este şi cea legată de accelerarea procesului de acreditare a sistemului de implementare pentru perioada 2014-2020, informează Ministerul.

Pe agenda vizitei mai sunt prevăzute şi discuţii privind implementarea programelor operaţionale finanţate de către Comisia Europeană în perioada 2007-2013, axate în principal pe adoptarea măsurilor necesare pentru urgentarea verificărilor suplimentare cerute de Comisia Europeană în vederea rambursării cheltuielilor solicitate în cazul unor programe operaţionale, precum şi pe sprijinirea unor măsuri alternative de creştere a absorbţiei fondurilor prin promovarea de proiecte retrospective şi prin fazarea proiectelor cu risc de nefinalizare.

"Una dintre priorităţile mele este reprezentată de îmbunătăţirea capacităţii instituţionale necesare pentru a depăşi în mod operativ blocajele inerente care apar în procesul de implementare a programelor operaţionale, mai ales în contextul în care 2015 şi 2016 reprezintă ani cruciali, atât pentru încheierea în condiţii cât mai avantajoase pentru România a perioadei de programare 2007-2013, dar şi pentru crearea unei contrucţii solide în vederea îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie în perioada 2014-2020", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Ministrul Fondurilor Europene va avea întâlniri cu domnul Walter Deffaa, directorul general al Direcţiei Generale pentru Politică Regională şi Urbană (DG Regio), cu doamna Vittoria Alliatta di Villafranca, director al Direcţiei pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi Europa de Sud-Est în cadrul DG Regio şi cu domnul Franck Sebert, director al Direcţiei Audit din cadrul DG Regio.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb