Ministrul Sănătăţii a anunţat că România trebuie să aibă 5.500 de paturi de spital în clădiri noi, cu fonduri din PNRR

N.R.
Miscellanea / 26 iulie 2022

Ministrul Sănătăţii a anunţat că România trebuie să aibă 5.500 de paturi de spital în clădiri noi, cu fonduri din PNRR

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că România trebuie să aibă 5.500 de paturi de spital în clădiri noi, cu fondurile care sunt alocate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), menţionând că bugetul alocat este 1,7 miliarde de euro, sumă în care intră şi dotarea unităţilor cu echipamente şi aparatură medicală, potrivit News.ro.

Alexandru Rafila a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pe lista celor 49 de obiective de investiţii propuse în PNRR se află şi un spital desfiinţat în urmă cu doi ani şi două ambulatorii care fac obiectul altor investiţii.

"Sunt 49 de obiective de investiţii propuse. Nu am reuşit să identificăm criteriile de selecţie care au dus la construirea acestei liste de 49 de obiective care a fost propusă. Mai mult, am avut surpriza ca să găsim pe această listă un spital care fusese desfiinţat în anul 2020 şi, de asemenea, să găsim pe această listă pentru spitale două ambulatorii de specialitate care oricum făceau obiectul altei linii de investiţii. Şi din cauza asta nu am reuşit să aflăm care sunt sau care au fost criteriile care au dus la construcţia acestei liste, din care noi trebuie să îndeplinim câteva obiective. În primul rând, noi trebuie să facem cel puţin 25 de obiective din această listă, să alegem din această listă de 49", a afirmat Rafila.

El a precizat şi ce indicatori trebuie îndepliniţi.

"Cel puţin 1.500 de paturi trebuie să fie într-o clădire cu un consum energetic aproape de zero şi cel puţin 1.300 de paturi în clădiri care înseamnă să aibă un necesar de energie primară cu 20% mai mic, cel puţin 20% mai mic decât cerinţa pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal de zero. Adică, într-un fel, să producă energie chiar mai mult decât consumă, deci, nişte clădiri verzi cu energie curată, care consumă foarte puţină energie sau chiar au un excedent de energie prin modul în care sunt concepute", a explicat ministrul.

El a menţionat că în aceste clădiri noi se vor afla 5.500 de paturi.

"Noi ar trebuie să avem 5.500 de paturi echipate în clădiri noi prin acest proiect şi, de asemenea, aceste 5.500 de paturi să fie conectate la un sistem informatic cu echipamente IT noi. Ce buget avem la dispoziţie? Avem un buget de 1,7 miliarde de euro. Acest buget este împărţit în două: 1,089 miliarde pentru infrastructura spitalicească nouă şi 685 de milioane pentru echipamente şi aparatură medicală. E o proporţie corectă, cam 35 reprezintă aparatura medicală din cadrul investiţiei într-o unitate spitalicească", a adăugat Rafila.

El a mai afirmat că pe lista celor 49 de obiective 22 de judeţe nu sunt trecute cu niciun proiect.

"Am găsit o anumită disproporţionalitate, în sensul că 22 de judeţe nu au niciun obiectiv, trei judeţe au câte patru obiective propuse, mă refer aici, cu excepţia Bucureştiului, care, sigur, are o situaţie particulară. Este vorba despre Cluj, Bucureşti şi Constanţa şi, respectiv cu câte trei în Braşov, Arad şi Alba. Deci este o anumită disproporţie şi, din păcate, sudul ţării şi estul ţării sunt cu foarte puţine obiective incluse pe această listă şi de asta ne-a preocupat, pentru că reducerea decalajelor între nivelul de furnizare a serviciilor medicale spitaliceşti în România este foarte importantă. Dacă noi o să investim, de exemplu, în aceleaşi centre care au şi spitale regionale, sigur la Craiova şi la Iaşi nu este o problemă, că e doar câte unul, dar, de exemplu la Cluj, unde avem deja spital sau, mă rog, se va construi spital regional, avem patru şi, evident, ar trebui să existe un echilibru în ţara noastră în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii medicale spitaliceşti", a precizat ministrul Sănătăţii.

El a explicat că investiţia cea mai mică va fi de 3,8 milioane de euro, iar cea mai mare de 338 de milioane de euro.

"Bugetul mediu pentru un pat de spital este de 327.000 de euro. Bugetul minim solicitat în investiţie după scăderea co-finanţării, deci bugetul net care se ia din PNRR este de 3,8 milioane de euro, cea mai mică investiţie, iar cea mai mare, de 338 de milioane de euro", a afirmat Rafila.

El a arătat că dacă suma totală este împărţită la cele 25 de obiecte rezultă o medie de 68 de milioane de euro pentru fiecare obiectiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb