MINISTRUL SĂNĂTĂŢII:  "Mi-a fost transmisă o evoluţie numărului de decese de Covid raportate, diferenţele au apărut din prima jumătate a anului 2020"

G.B
Miscellanea / 28 aprilie 2021

"Mi-a fost transmisă o evoluţie numărului de decese de Covid raportate, diferenţele au apărut din prima jumătate a anului 2020"

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat astăzi, după şedinţa de guvern, că a primit un raport preliminar al comisiei care se ocupă de analiza raportării deceselor de COVID-19. Mihăilă spune că, potrivit raportului, există diferenţe "între diversele sisteme de raportare". Ministrul nu a precizat, însă, cât de mari sunt diferenţele, potrivit digi24.ro.

Ministrul Sănătăţii a declarant: "Am solicitat comisiei constituite la Ministerul Sănătăţii, cu specialiştii INSP şi STS, un raport preliminar, iar raportul prezentat astăzi îmi arată că există diferenţe. Nu ştim încă exact care sunt cauzele, dar există diferenţe între diversele sisteme de raportare. Urmează ca în data de 7 mai această comisie să redacteze o forma mai avansată".

Întrebată despre cât de mari sunt aceste diferenţe, Mihăilă a spus că cifrele le va comunica atunci când va avea "nişte rezultate mai concrete".

"Aş vrea să dau nişte date atunci când avem nişte rezultate exacte, care apar după ce erorile de analiză sunt eliminate. Promisiunea de la comisie e că va reveni de la comisie în data de 7 mai", a spus aceasta.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că diferenţele au apărut din prima jumătate a anului trecut şi au crescut atunci când numărul persoanelor infectate a fost mai mare.

Ioana Mihăilă a mai declarant: "Mi-a fost transmisă o evoluţie numărului de decese raportate. Diferenţele au apărut din prima jumătate a anului 2020. Ele au fost foarte mici. Au crescut atunci când şi numărul de pacienţi infectaţi a crescut. Nu este o corelaţie care să fie dovedită statistic, este o corelaţie pe care am observat-o. Scopul acestei analize a variabilităţii deceselor raportate este de a analiza procesele. Ca urmare a rezultatelor vom veni cu proceduri care să îmbunătăţească procesele".

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, după ce a fost demis, a afirmat, că a observat diferenţe în raportările deceselor de COVID-19 din cele două baze de date în care acestea sunt transmise. Acesta a spus, ulterior, că sunt sute de decese care nu au fost raportate la spitalele Colentina şi ROL 2. După afirmaţia fostului ministru, cele două spitale au transmis că în cele două platforme în care se încarcă datele privind decesele de Covid-19 nu există diferenţe semnificative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb