Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, i-a eliberat din funcţie ieri pe Iancu Crăciunoiu, directorul general al ARR, şi pe Daniel Patentaşu, directorul general al RAR. Decizia vine ca urmare a lipsei de implicare a celor doi responsabili din fruntea ARR şi RAR în efectuarea controalelor eficiente pentru asigurarea siguranţei traficului, potrivit unuic omunicat de presă remis redacţiei.
"Nu doar poliţia rutieră are responsabilităţi în prevenirea accidentelor de circulaţie, ci şi autorităţile de reglementare şi control, ARR şi RAR în acest caz. Din statisticile poliţiei, accidentele cu cele mai multe victime sunt cele care implică transportul de pasageri, ca urmare a defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. Începând de azi vom avea în teren echipe de control ale RAR şi ARR împreună cu Poliţia Română, astfel încât activitatea de prevenire a accidentelor să fie intensificată. În afara controalelor în trafic, ARR va efectua controale zilnice şi la sediile operatorilor de transport rutier. Aceste măsuri trebuie să sporească siguranţa pasagerilor conform standardelor europene referitoare la transportul rutier de persoane. La nivelul Uniunii Europene tema drepturilor pasagerilor este extrem de sensibilă şi se discută chiar în această perioadă o propunere de directivă prin care să fie ameliorat gradul de siguranţă în transportul rutier de persoane", a declarat ministrul Anca Boagiu.
Domnul Florian Coman Meluş va prelua temporar atribuţiile de director general al ARR, iar domnul Stancu Sotir va prelua temporar atribuţiile de director general al RAR.