Ministrul Vosganian a invitat Grecia să fie parteneră în proiectul de piaţă regională de energie

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 20 aprilie 2007

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vos­ganian, a primit ieri vizita ministrului Dezvoltării din Republica Elenă, Dimitris Sioufas. Vizita oficialului grec în ţara noastră se înscrie într-un turneu de lucru care include România, Bulgaria şi Turcia, cu scopul principal de a promova programe pentru dezvoltarea regiunii. Ministrul Vos­ganian a propus oficialului grec o mai bună colaborare în susţinerea proiectului demarat de ţara noastră pentru a dezvolta, prin OPCOM, o bursă regională de energie. Domnia sa consideră că, primul pas în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări a fost făcut prin buna colaborare la nivelul Comisiei de energie a UE. Ministrul Economiei a salutat, de asemenea, interesul investitorilor greci pentru privatizările din sectorul energetic românesc, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Dimitris Sioufas a susţinut intenţia unui număr important de companii elene de a participa la procesul de privatizare din sistemul energetic românesc şi consolidarea colaborării celor două state la nivelul comuniunii energetice naţionale. Domnia sa a asigurat partea română de tot suportul în domeniul accesării fondurilor europene şi pentru dezvoltarea schimburilor comerciale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb