Mio Technology, liderul pieţei locale de dispozitive GPS, lansează pe piaţa din ţara noastră cea mai nouă gamă de dispozitive personale de navigaţie S6xx, la doar o lună de la prezentarea acestora în cadrul Computex Taipei 2010. Noua gamă S6xx combină ecranul panoramic cu o diagonală de 5-Inch (12,7 cm) cu designul inovator, dar şi cu cele mai noi inovaţii ale software-ului Spirit. Primul model din această nouă gamă, S600, este disponibil pe piaţa din ţară de la mijlocul lunii iulie, prin intermediul partenerilor Mio, informează un comunicat remis redacţiei.
"Lansarea noii game S600 pe piaţa din România dovedeşte faptul că Mio Technology consideră piaţa locală de echipamente GPS ca fiind o piaţă cu un potenţial deosebit, în ciuda scăderii din 2009 şi 2010. Mio îşi va adapta oferta la specificul românesc atât prin lansarea de produse de ultimă generaţie, dar şi prin gândirea unor echipamente noi, mai accesibile pentru utilizatori", a declarat Laura Samson, Country Director Mio Technology România, Ungaria, Cehia şi Slovacia.