MIRCEA DOLHA (PNL):  "În Norvegia, copii din 11 familii de români au fost preluaţi de Barnevernet"

S.A.
Miscellanea / 16 ianuarie 2016

Deputatul Mircea Dolha (PNL), vicepreşedinte al Comisiei pentru românii din afara graniţelor, a declarat astăzi că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii au fost preluaţi de către Barnevernet, însă doar şapte au fost de acord să discute cu membrii delegaţiei parlamentare care urmează să se deplaseze la Oslo săptămâna viitoare, transmite Agerpres.

"Ştim că în Norvegia există 11 familii de români ai căror copii ar fi fost preluaţi de Barnevernet, iar dintre acestea doar şapte familii se vor întâlni cu noi, printre care se află şi familiile Nan şi Bodnariu. Nu ştim încă motivul refuzului celorlalte patru familii care nu doresc să se întâlnească cu delegaţia din România", a spus Mircea Dohla.

Deputatul liberal a susţinut că, în cazul care Barnevernet va dovedi că familiile n-au respectat legislaţia norvegiană, vinovaţii trebuie să răspundă.

"Dacă se constată că au fost făcute greşeli, atunci să se aplice legile regatului norvegian şi cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, dar drepturile copiilor să fie respectate. Să rămână împreună, nu despărţiţi, să nu fie trimişi în locuri necunoscute. Pot fi încredinţaţi unor aparţinători ai familiei sau chiar repatriaţi, să poată să-şi vadă periodic părinţii biologici", a precizat Mircea Dolha.

El a subliniat că delegaţia parlamentară aşteaptă dovezi convingătoare privind situaţia copiilor preluaţi de autorităţile norvegiene.

"Avem nevoie de explicaţii cât mai convingătoare asupra celor două cazuri cunoscute. Dacă până ieri (vineri, n.r.) toată lumea spunea ca Barnevernet-ul este un serviciu cu care nu se poate lua legătura, nu dă niciodată informaţii, are independenţă şi putere totală etc, acest mit a căzut. Şi este şi meritul acestei comisii parlamentare. Barnevernet a făcut foarte bine că începe să dea aceste lămuriri şi era şi mai bine dacă o făcea mai demult pentru a nu se ajunge în situaţia de a lăsa să planeze diverse suspiciuni asupra procedurilor sale şi să nu mai fie necesară deplasarea unei delegaţii parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români aflate în afara graniţelor României din Camera Deputaţilor în Norvegia", a punctat Mircea Dolha.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb