"Alianţa este defunctă, oricât ar încerca PNL şi PD să dea împresia că se împacă, iar alegerile sunt o problemă de zile", a declarat ieri la Buzău, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSD, Mircea Geoană, citat de Rompres. Liderul social-democraţilor a mai declarat că PSD şi-a definitivat oferta politică şi "se pregăteşte la modul cel mai serios prentru campania electorală", fiind de departe "partidul cel mai avansat metodologic şi organizaţional". Etapa a treia a Programului de pregătire a managerilor de campanie electorală se va finaliza săptămâna viitoare, iar Programul "Turul României" este aproape de final. Mircea Geoană a spus: "Alegerile anticipate sunt iminente; Partidul Social Democrat rămâne din punct de vedere al numărului de primari, aleşi locali, al forţei noastre de organizare, de departe, principalul partid al României şi trebuie să folosim la maximum acest avantaj".
Mircea Geoană a mai spus că finalizează acest program fiind-că social-democraţii sunt tot mai convinşi că alegerile bat la uşă în România şi oricât de mult ar încerca PNL şi PD, celelate partide de la guvernare să dea impresia că se împacă, "acest lucru nu mai păcăleşte pe nimeni, Alianţa este practic defunctă şi tot ceea ce se întâmplă în această perioadă este un preludiu la schimbări politice importante, pe care le vom avea în această ţară". Potrivit sursei citate, PSD va aştepta momentul 26 septembrie pentru a vedea "care este verdictul Europei faţă de interesul nostru pentru a ne apropia de Europa, dar suntem conştienţi că scena politică românească va fi tot mai tensionată", a mai spus Geoană.