"Misiune de la Dumnezeu" sau fugă peste Atlantic?

Presa internaţională a anunţat recent că noul guvernator al Băncii Angliei va fi canadianul Mark Carney. Editorialiştii de la Financial Times i-au întins covorul roşu, pe care va păşi la mijlocul anului viitor, după ce Mervyn King îşi va fi încheiat mandatul.

Când a fost întrebat în august 2012, într-un interviu la BBC, Mark Carney a negat în termeni absoluţi intenţia de a candida pentru postul de guvernator al Băncii Angliei. Numele său nu a apărut pe lista candidaţilor oficiali, care a fost închisă în urmă cu aproape două luni de Trezoreria de la Londra.

George Osborne, ministrul de finanţe al Marii Britanii, a declarat în faţa Camerei Comunelor că fostul bancher de la Goldman Sachs a fost "pur şi simplu cel mai bun, cel mai experimentat şi cel mai calificat din întreaga lume pentru post", după cum scrie Financial Times. "Merg acolo unde provocarea este cea mai mare", a răspuns Carney.

Mark J. Carney a fost numit guvernator al Băncii Canadei în 2007 şi a început mandatul de şapte ani la 1 februarie 2008, conform datelor de pe site-ul băncii centrale canadiene. Educat la Harvard şi Oxford, Carney a avut o carieră de 13 ani în cadrul băncii americane Goldman Sachs la birourile din Londra, New York, Tokyo şi Toronto.

Ce nu se spune în nota biografică de pe site-ul Băncii Canadei, dar se aminteşte în Wikipedia, este faptul că "norocul" l-a urmărit pe Carney şi în cazul acestei numiri. El a fost selecţionat în defavoarea viceguvernatorului Paul Jenkins, considerat favorit pentru cel mai important post din sistemul bancar al Canadei.

Poate că foştii bancheri de la Gold-man Sachs sunt, cu adevărat, într-o "misiune de la Dumnezeu" pentru a stopa criza economică şi financiară globală. Într-o declaraţie devenită celebră, Lloyd Blankfein, directorul executiv de la Gold-man Sachs, a precizat că "bancherii de investiţii fac doar lucrul lui Dumnezeu", deoarece "ajutăm companiile să crească prin facilitarea accesului la capital, companiile care cresc creează bogăţie, iar astfel se declanşează un cerc virtuos".

Prin numirea sa la conducerea Băncii Angliei, Mark Carney se alătură, în lupta contra depresiunii economice, altor nume ilustre care au învăţat "meseria" la Goldman Sachs. Mario Draghi, care a beneficiat şi el de o conjuctură fericită după demisia lui Axel Weber de la Bundesbank, este actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene, iar William Dudley este preşedinte şi directorul executiv al Federal Reserve Bank of New York.

Dar ce lasă Carney acasă în Canada? Chiar a plecat într-o misiune pentru salvarea "Bătrânei Doamne" din strada Threadneedle, care nu este doar măcinată de scandaluri, dar este tot mai mult criticată şi pentru rezultatele slabe ale politicii sale monetare? Sau propunerea lui Osborne a venit tocmai la timp pentru a părăsi o corabie gata să intre în furtună?

Ultimele date statistice arată că miracolul economic canadian, puternic susţinut de cererea externă pentru materii prime şi o impresionantă bulă imobiliară, este ameninţat de povara datoriilor populaţiei.

La începutul lunii octombrie 2012, cotidianul Vancouver Sun scria că "familiile din Canada sunt mai împovărate de datorii decât şi-ar fi închipuit cineva". Raportul dintre datoriile şi veniturile gospodăriilor a ajuns la 163% în T2 2012, conform datelor rectificate din statisticile oficiale.

"Creşterea datoriilor din ultima decadă arată o similaritate stranie cu experienţa Statelor Unite, înainte de prăbuşirea dramatică a pieţei imobiliare", a declarat analistul David Madani, de la Capital Economics, pentru Vancouver Sun.

Cotidianul din Vancouver, metropolă aflată în epicentrul bulei imobiliare din Canada, încearcă, totuşi, să învăluie realitatea într-o notă de optimism: "Multe credite ipotecare sunt garantate de către guvernul federal, prin intermediul Canada Mortgage and Housing Corporation (CMHC), iar creditele subprime reprezintă doar un procent redus din totalul creditelor".

Datele de la Canadian Real Estate Association, cea mai mare organizaţie a agenţilor imobiliari din ţară, arată o scădere anuală semnificativă a tranzacţiilor în ultimele luni, dar mulţi economişti din sistemul bancar apreciază că tendinţa indică doar o aterizare lină a pieţei imobiliare. Oare unde am mai auzit astfel de prognoze?

La nici o lună de la apariţia articolului din Vancouver Sun, o statistică diametral opusă este publicată de Financial Post, cel mai important cotidian financiar din Canada. Într-un articol din FP se arată că "industria creditelor ipotecare subprime din Canada creşte, valoarea acestora ajungând la circa 500 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape 50% din valoarea totală a creditelor ipotecare", iar "CMHC, care garantează creditele ipotecare acordate de către bănci, are o limită de garantare de 600 de miliarde, după două majorări în ultimii cinci ani".

Pe lângă aceste garanţii, guvernul canadian mai susţine şi alte portofolii de credite ipotecare, iar expunerea totală se ridică la circa un trilion de dolari canadieni. "Dacă aceste credite ipotecare cu grad ridicat de risc vor avea probleme, contribuabilii canadieni vor trebui să achite nota de plată", apreciază analiştii de la firma de brokeraj Euro Pacific Canada.

Cum s-a ajuns aici? Printr-o colaborare fructuoasă între guvernul de la Ottawa şi banca centrală. Într-un articol din iunie 2012 de pe site-ul CBC News se arată că instituţia guvernamentală CMHC a început să ofere, în 2006, garanţii pentru creditele ipotecare fără avans şi cu scadenţa la 40 de ani.

În vara lui 2012, guvernul canadian a anunţat că reduce perioada de acordare a creditelor ipotecare garantate de stat până la 25 de ani, iar un avans sub 20% implică obţinerea unei garanţii de la CMHC. CBC News mai scria în articol şi despre avertismentele ministrului de finanţe Jim Flaherty şi ale guvernatorului Mark Carney asupra "pericolului reprezentat de acumularea datoriilor într-o perioadă îndelungată de dobânzi ultrascăzute". Dar cine a fost ministru de finanţe în 2006? Acelaşi Jim Flaherty. Şi cine a menţinut dobânda de referinţă la minime istorice? Mark Carney.

Business Insider scrie că viitorul guvernator al Băncii Angliei "reprezintă o forţă pentru reglementarea puternică a sistemelor bancare", deoarece în Canada statul nu a fost nevoit să susţină financiar băncile.

Aşa să fie? Chiar dacă nu a existat niciun bailout direct, susţinerea băncilor este foarte directă, prin garantarea unor credite ipotecare de o calitate îndoielnică.

Revista Euromoney l-a numit pe cel "chemat" să reformeze sistemul bancar britanic drept "noul om de stat al finanţelor" şi i-a acordat titlul de cel mai bun bancher central din 2012, deoarece a făcut "o serie de mişcări excelente în timpul crizei financiare".

Între aceste mişcări a fost şi una "epocală": decizia de a reduce dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale la doar o lună de la numirea sa în postul de guvernator al Băncii Canadei. După ce dobânda a ajuns la limita sa minimă, guvernatorul Carney a utilizat un instrument monetar neconvenţional pentru combaterea crizei, "angajamentul condiţionat", după cum mai scrie Euromoney.

Care a fost angajamentul? În aprilie 2009, banca centrală a promis că va menţine dobânda la minimul istoric pentru cel puţin un an, pentru a stimula creditarea şi încrederea de pe piaţă.

Efectele stimulării creditării din Canada sunt acum aproape de final, iar perspectivele economice sunt tot mai întunecate, pe fondul dezechilibrelor majore induse pe piaţa imobiliară.

Cu toate acestea, Mark Carney pare să fie cel mai bun bancher central din ultimii ani. De ce? Pentru că, asemeni "maestrului" Alan Greenspan, a dispărut din peisaj înainte ca efectele deciziilor sale de politică monetară să devină evidente.

El a părăsit o bancă centrală cu un bilanţ de circa 73 de miliarde de dolari canadieni şi o reputaţie foarte bună, pentru o bancă centrală cu un bilanţ de 658 de miliarde de dolari canadieni şi o credibilitate aproape inexistentă. Astfel, în cei cinci ani de mandat, Carney va avea mereu la îndemână scuza grelei moşteniri.

Analistul financiar Mike Whitney scria recent, în revista de orientare conservatoare Counterpunch, că "în fiecare ţară unde au apărut bule imobiliare, debitorii au fost anihilaţi în timp ce băncile au fost salvate, iar costurile operaţiunilor de salvare au amplificat deficitele bugetare dincolo de orice limită". Odată ajunse în situaţii fără ieşire, guvernele au trecut la "reduceri sălbatice ale cheltuielilor sociale", iar adevăratul scop al exceselor speculative de pe pieţele financiare este "restructurarea" economiilor în defavoarea masei largi a cetăţenilor, după cum mai scrie Whitney.

Este oare acest scenariu valabil şi în cazul Canadei? Semnalele economice indică tot mai mult un răspuns afirmativ.

"Încurcate sunt căile Domnului", scria poetul englez William Cowper despre modul în care alege Dumnezeu să-şi înfăptuiască minunile, pentru că "El îşi lasă urmele paşilor în mare şi călăreşte deasupra furtunii".

Încurcate sunt şi căile foştilor bancheri de la Goldman Sachs, care şi-au asumat misiunea de a face "lucrul lui Dumnezeu". Dar oare pot să călărească şi deasupra furtunii, sau este destul să tipărească la nesfârşit? Şi dacă tipăresc la nesfârşit, se mai poate spune că fac "lucrul lui Dumnezeu"?

-------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.