Mohammad Murad cere Executivului să nu se mai facă construcţii ca în Mamaia şi în sudul litoralului

S.B.
Miscellanea / 9 august 2022

Mohammad Murad cere Executivului să nu se mai facă construcţii ca în Mamaia şi în sudul litoralului

Omul de afaceri Mohammad Murad i-a transmis un mesaj premierului Nicolae Ciucă în care îi solicită să intervină şi să nu se mai construiască în staţiunile din sudului litoralului ca în Mamaia, afirmând că astfel vor fi stricate şi Neptun, Olimp, Jupiter, Venus, informează news.ro.

Murad a postat, marţi, pe pagina sa de Facebook, un mesaj despre situaţia din turism.

"Domnule prim-ministru, vă rugăm din suflet, greşeala din Mamaia să nu se repete în sud. Vrem să interveniţi să daţi ordonanţă să nu se mai facă construcţii ca în Mamaia. O să stricaţi şi staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Venus. Fac apel. Faceţi ceva", a afirmat omul de afaceri.

El a susţinut că în Constanţa mafia imobiliară este condusă de procurori.

"Eu ştiu că mafia imobiliară este foarte puternică, condusă de procurori în Constanţa. Cei care conduc mafia imobiliară în Constanţa sunt procurorii. Cine a permis acest lucru procurorilor? Eu am fost sunat de patru ori de un procuror ca să-mi dau acordul pentru o construcţie lângă mine. Cum se permite aşa? Îl întreb pe ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, cum permiteţi procurorilor să sune pe un om de afaceri ca să dea aviz contra interesului lui că altfel îţi face dosar. Aştept să îmi facă dosare, domnul procuror. Vă rog să-mi faceţi dosare că văd că numai aşa se lucrează în Constanţa. Constanţa este total atipică. Cele mai multe dosare şi şantaje care se întâmplă în România sunt în Constanţa. Jumătate din ceea ce se întâmplă în România este doar în Constanţa. Cine conduce mafia din Constanţa? Toţi constănţenii ştiu cine conduce mafia", a afirmat Mohammad Murad.

El a menţionat că îşi doreşte ca Olimp să rămână staţiune şi să nu se transforme într-un cartier precum Mamaia.

"Daţi ordonanţă, opriţi toate proiectele pentru că vor fi cartiere ca în Mamaia. Cea mai căutată staţiune de pe litoral este Olimpul, unde am făcut investiţie majoră. Şi alţii au făcut. Dorim să rămână staţiune turistică, nu cartier de oraş. Vă rog, învăţaţi din greşelile altora. Interveniţi. Domnul ministru al Turismului, faceţi ceva, nu staţi ascuns, ieşiţi şi spuneţi gata cu construcţiile haotice, fără parcări, fără urbanism, fără sistematizare. Nu e normal", a mai transmis omul de afaceri.

Mohammad Murad a fost preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi deţine mai multe investiţii pe litoral.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Domnul Murad se supara degeaba pe termen scurt... pe termen lung ii va aduce valoare formarea de capital imobiliar pe zona respectiva; cu conditia sa nu fie facuta haotica.

    Se repeta un tipar ca in Italia ani 2000 spre 2008... cam pe acolo trage si romania demografic... cu batranet la litoral... chiar daca "mamaia" de acum e pt "tineret potent"... mamaia o sa devina tataia pentru batranet impotent... aceste cicluri se repeta... la fel ca in 90... doar ca acu e veselia din 60-70.... se vede in potentialul de productivitate al populatiei... 

    la urmatorul crash vinde porturile si litoralul... populatia romaniei cade abrupt la 15 milioane in 10-15 ani... chiar si cu socuri migrationiste... doar un miracol "negativ" gen razboi va scurta suferinta demografica pe Romania... unde va curata rapit batranetul si va rebalansa demograic piramida populatiei ca medie de varsta 20-30 ani... pana acolo cale lunga sau miracol negativ (plandemie, virus, boli inventate, masti pe bot, panici si razboaie... de toate tipurile). 

    ps: sa nu uitam ca in trecut in economia de "razboi" litoralul a bubuit pibul pozitiv... pana a deventi treaba mult mai nasoala si a bubuit pibul in borcane puse la beci cu de toate, alcool facut in pivnita ... multe comportamente in detrimentul consumului comercial/corporatist. Adica metode inventive deflationiste! 

    oricum urmeaza un ciclu mizer pe termen scur t de inflatie... se vede deja pe vestimentatia oamenilor, pe masini, pe "barba" neigrijita... consumul de aparate de ras se prabuseste accelerat... consumul de "absorbante" cade in teasta.... consumul de "prezervative" se duce in cap... deci in afara de youthul asta in care mai avem speranta in rest nimic... da avem youth ce tre sa intre in productivitate... speram sa nu intre in campanii de "razboi"... 

    PSSS: oricum pe "Mazare" nu la intrecut nimeni la capitolul tun! poate doar "Popovici" pe Bucuresti.... cu primarul ala de avea fata de mort. 

    s c cret 

    1. medicamenteeeeeeee

    mi-as dori sa nu se transforme sudul litoralului romanesc in mizeria care a devenit zona Mamaia-Navodari.

    Mi-e greata in mod respingator sa mai calc prin Mamaia!  

    Stiati ca in Mamaia pe plaja dupa ora 16-17 NU MAI AI SOARE ??? De ce asta? Datorita mafiotilor imobiliari care au ridicat pe linia litoralului cladiri superinalte care blocheaza tot soarele pe masura ce apune spre vest!  

    Golanii corupti si nenorociti au furat soarele din Mamaia! De dragul unei gramajoare de bani , au furat soarele si vor sa strice acum si restul litoralului! CU MARELE CONCURS AL PRIMARULUI CONSTANTEI SI AL CELORLALTI MICI ADMINISTRATORI DIN STATIUNI ADUNATI CIOTCA IN JURUL PRIMARULUI MANGALIEI !  

    Nu repetati greseala facuta in Mamaia!

    Asta asumand ca e o greseala si tot ce s-a intamplat in Mamaia (sute de blocuri ridicate aiurea, plaja marita ca la nebuni cu pietris si nisip inferior, preturile de o agresivitate fara seaman fata de clientul mediu/mic, etc) nu e gandit in vederea distrugerii pentru alungarea romanilor pe litoralul altor tari!  

    1. numai manelistii si golanii au vandut si au cumparat in zona Mamaia-Navodari !

      se stie cine s-a bagat acolo ca e cazatura umana !

       

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb