MOHAMMAD MURAD: "Sub 3% din angajaţii din turism ştiu cum îl cheamă pe ministrul Jianu"

C.P.
Ziarul BURSA #Politică / 17 septembrie 2014

"Sub 3% din angajaţii din turism ştiu cum îl cheamă pe ministrul Jianu"

Replica ministrului: "Voi continua demersul dezinteresat şi constructiv de a introduce instrumente moderne într-un turism dominat de lupte şi mize mici"

Mai puţin de 3% dintre angajaţii din turism ştiu cum îl cheamă pe ministrul de resort, Florin Jianu, care nu promovează turismul, iar patronatele din domeniu au ajuns să o regrete pe Maria Grapini, fostul ministru al Turismului, a declarat ieri într-o conferinţă Mohammad Murad, preşedintele FPTR. Domnia sa a precizat: "România nu se poate promova decât prin minister, dar din păcate nu există acea promovare, deşi s-au cheltuit sume imense. Acţiunile de promovare internaţională anunţate nu vor avea mare succes, pentru că nu sunt bine gândite. Ele ar trebui făcute în parteneriat cu hotelierii, care ar putea face şi nişte oferte speciale pentru străini".

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a mai spus că pe reprezentanţii patronatelor îi "doare foarte mult" că nu au o comunicare cu Departamentul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri.

El a adăugat că pentru majoritatea angajaţilor din turism, ministrul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Florin Jianu, este un anonim, potrivit Mediafax.

"Nici 3% din cei care lucrează în turism nu ştiu cum îl cheamă pe ministru. Nu vorbesc de oameni normali, care nu îl cunosc deloc. Nu aşa se face turism. Turismul este imagine. Turismul înseamnă comunicare şi cât mai multe acţiuni de promovare. Nu există acest lucru. Ieri discutam cu mai mulţi şefi de patronate din turism şi am început să plângem după doamna Grapini. Fără comunicare nu se poate nimic. Nu putem face turism pe ascuns", a mai spus Murad.

Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT, a afirmat că s-ar fi aşteptat ca ministrul Jianu să fie prezent mai mult cu acţiuni de promovare.

"Din mandatul dumnealui am reţinut că există nişte clustere. Cred că sunt mari, mici, şi vreau să-mi iau şi eu unul acasă, iar altul vreau să-l fac cadou la prieteni. Nici nu ştim prea bine ce sunt aceste clustere, am înţeles că sunt nişte asociaţii...Mi-aş fi dorit ca domnia sa să participe la evenimente şi să fie mult mai prezent în piaţă", a spus Burcea.

Nici Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia şi unul dintre cei mai mari investitori din turismul de pe litoral nu este mulţumit de activitatea ministrului Jianu.

"Vreau turişti şi vreau să facem investiţii şi să fim lăsaţi în pace. Vrem o lege care să funcţioneze în ţara asta. Lăsaţi-mă cu clusterele. Vrem prezenţa ministrului turismului pe litoral. Aici sunt 54% din locurile de cazare pe toată ţara. Vrem să putem discuta şi noi cu el, altceva ce să promovăm? Vrem o lege care să ne dea voie să investim cu veselie", a afirmat Bucovală.

În replică, ministrul Florin Jianu a afirmat pe o reţea de socializare: "Am citit declaraţiile unor «reprezentanţi» ai organizaţiilor din turism (slavă Domnului că sunt şi alţii). Le spun că turismul nu este apanajul unei persoane sau alta, cu atât mai mult cu cât unii dintre aceşti reprezentanţi provin din politică, ceea ce nu reprezintă în mod necesar o abordare echilibrată şi dezinteresată. Cred de asemenea că o parte din presa românească ar trebui să preia exemplul presei internaţionale (vezi Business Review sau Global Post) şi a reprezentanţilor de la cel mai înalt nivel ai OMT (vezi declaraţiile secretarului general Taleb Rifai) cu privire la construcţii şi abordări moderne în turism. Ciudat cum un eveniment şi o abordare care e unicat la nivel global şi care cu siguranţă va aduce României beneficii, într-o parte a presei româneşti nu-şi găseşte nici măcar un colţ de pagină iar declaraţii aproape împotriva intereselor proprii industriei, sunt preluate ca fiind evanghelice. Eu voi continua demersul dezinteresat şi constructiv de a introduce instrumente moderne într-un turism dominat de lupte şi mize mici. Ajutorul de stat cu privire la investiţii în active în turism e gata şi nu sprijină agenţiile de turism, ci investiţiile în structuri de cazare şi agrement! Acesta e pariul meu!"

Patronat: Hotelurile de pe litoral au profituri între 100.000 de euro şi 500.000 de euro pe vară

Un hotel cu 200 de camere din sudul litoralului poate avea un profit net pe vară de 100.000 de euro, în timp ce o unitate de cazare similară din Mamaia poate ajunge chiar şi la un câştig de 500.000 de euro pe sezon, a declarat marţi într-o conferinţă Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

"Câştigurile pe sezon ale unui hotel de pe litoral variază între 500 de euro pe cameră într-o unitate din sud, la 1.000 de euro pe cameră sau chiar şi 3.000 de euro în Mamaia. Ca să-ţi recuperezi o investiţie într-un hotel din Sud durează cam 15 ani, iar în Mamaia o investiţie poate fi recuperată chiar şi în 5 ani, dacă hotelul este bine amplasat", a spus Murad.

Acesta a afirmat că un hotel de 200 de camere din staţiunile din Sud poate face un profit net de 100.000 de euro, iar o unitate similară, tot de 200 de camere, dar din Mamaia, poate să rămână "uşor" chiar şi cu un profit de 400.000-500.000 de euro pe sezon.

Pe de altă parte, patronatele din turism susţin că tarifele de pe litoral nu vor creşte în 2015.

"Dacă guvernanţii vor avea un moment de rătăcire şi vor reduce TVA, chiar dacă vor scădea preţul utilităţilor, noi vă garantăm că vom micşora tarifele la cazare. Dar în condiţiile actuale, cu acest TVA, cu aceste preţuri la utilităţi, vom menţine tarifele şi pentru 2015 aşa cum sunt acum. Vor fi cazuri de hotelieri care din cauza investiţiilor mari în extinderi, piscine etc. vor creşte uşor tarifele", a declarat Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia. Murad spune că din totalul profiturilor unui hotel, 35% sunt impozite directe şi indirecte.

"Este foarte mult. Imens. Şi sunt convins că mulţi dintre noi nu ştiu de multe alte taxe care trebuie plătite, şi o să ne vină apoi din urmă să plătim de zece ori mai mult. Aşa de multe taxe sunt, că fiecare patron va trebui să angajeze un om special ca să caute ce taxe mai trebuie să plătim", a adăugat oficialul FPTR.

AGENŢIILE DE TURISM ŞI-AU PREZENTAT, LA CONSTANŢA, BILANŢUL LA SFÂRŞIT DE SEZON ESTIVAL

Vânzările pentru sudul litoralului şi-au reluat tendinţa de creştere

Peste 50% din vânzările prin agenţiile de turism s-au făcut pentru Mamaia şi Năvodari

Zona staţiunilor Mamaia - Năvodari s-a situat în acest an pe primul loc în topul vânzărilor agenţiilor de turism, fiind urmată de staţiunile Eforie Nord, Saturn, Neptun, Jupiter, Venus, Olimp, Mangalia, Costineşti, Cap Aurora şi Eforie Sud, potrivit unui studiu efectuat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

"Per total, vânzările prin agenţiile de turism au crescut cu 2% în sezonul estival 2014", a declarat ieri, la Constanţa, Lucia Morariu, preşedintele ANAT.

Din vânzările făcute de agenţiile de turism pentru toate destinaţiile interne, litoralul reprezintă circa 79%, iar celelalte destinaţii 21%. Valoarea medie a pachetului per turist a fost de 599 de lei pe litoral, în creştere cu 2% faţă de vara 2013, în timp ce valoarea medie a pachetului în restul destinaţiilor a fost de 621 de lei, în creştere cu 3% faţă de anul trecut. Pe staţiuni, valoarea pachetului mediu per turist şi sejur (la o medie de 4,5 zile) a fost de 720 de lei în Mamaia, 567 de lei în Eforie Nord, 499 de lei în Olimp, 486 de lei în Saturn, 481 de lei în Venus, 462 de lei în Jupiter, 449 de lei în Cap Aurora, 426 de lei în Costineşti, 417 lei în Neptun şi de 311 lei în Eforie Sud.

Potrivit studiului menţionat, evoluţia vânzărilor pe staţiuni prin agenţiile de turism, în anul 2014 faţă de 2013, a fost staţionară în cazul staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, şi a înregistrat creşteri pentru destinaţiile Venus (25%), Eforie Sud (20%), Neptun (16%), Saturn (11%), Cap Aurora (7%), Mangalia (6%), Jupiter (2%). Staţiunile din zonele de sud ale litoralului (Eforie şi Mangalia) au consemnat împreună o creştere de 7%. Scăderi la vânzările prin agenţiile de turism s-au înregistrat în cazul staţiunilor Olimp - minus 10% şi Costineşti - minus 25%. Peste 50% din vânzări s-au făcut pentru Mamaia şi Năvodari dar, în această vară, pentru prima dată în ultimii trei ani, vânzările pentru sudul litoralului şi-au reluat trendul de creştere.

Lucia Morariu a spus: "Anul 2014 a scos în evidenţă sensibilitatea mărită a turiştilor pentru raportul preţ-calitate, cu o orientare preponderentă către preţ. Iată de ce staţiunile de pe «Litoralul verde» (zonele Eforie şi Mangalia), în care au devenit vizibile investiţiile în infrastructura locală şi, mai ales, în cea hotelieră, unde preţurile sunt sensibil mai mici decât în Mamaia, au început să înregistreze creşteri de vânzări mai importante. Deşi aceste staţiuni sunt încă departe să concureze cu zona de nord a litoralului, fiecare în parte împreună cu susţinerea unei dezvoltări sustenabile, axată mai mult pe ceea ce pot aduce nou în peisajul turistic de pe litoralul românesc, ele pot redeveni în viitor o destinaţie turistică de forţă. Infrastructura, spaţiile verzi, parcurile, promenadele, locurile de joacă pentru copii, siguranţa turiştilor, liniştea vacanţelor pentru familiile cu copii, clădiri mai puţine şi mai frumoase, logica în amenajarea staţiunilor şi susţinerea bazelor de cură balneară, tratament şi spa, sunt valorile pe care Litoralul Verde trebuie să şi le asume".

Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism autohtone, programele speciale menite să susţină vânzările pentru destinaţiile interne, printre care şi litoralul românesc, promovate de ANAT împreună cu partenerii săi FPTR şi Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării, au înregistrat şi ele creşteri. Astfel, programul "Înscrieri timpurii" a consemnat o creştere de 7%, cumulând 20% din vânzări, programul "Zile gratuite de vacanţă" a avut o creştere de 20%, dar a cumulat numai 5% din vânzări, iar "Litoralul pentru toţi" a înregistrat o creştere 10%, care reprezintă 3% din vânzări. De asemenea, serviciile tip "all inclusive", vândute pe litoral prin agenţiile de turism, au înregistrat o creştere de 20%.

"Senior 52+", un nou program special pentru litoral

Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT, a anunţat că anul viitor va fi lansat un nou program special, intitulat "Senior 52+", destinat persoanelor care depăşesc vârsta de 52 ani. Alin Burcea a spus: "Agenţiile de turism străine vând 15 - 20 de programe pentru seniori la extern, în fiecare an. Pe de altă parte, ponderea populaţiei de vârsta a treia creşte şi în România, la fel ca pe tot continentul european, ceea ce justifică în plan comercial un astfel de demers. În plus trebuie extinsă perioada de funcţionare a structurilor hoteliere în capetele de sezon, odată cu reducerea sezonalităţii locurilor de muncă din turism".

Noul program ar urma să se deruleze în perioadele 5 - 31 mai şi 10 - 30 septembrie, adresându-se familiilor în care cel puţin un membru are vârsta de 52 ani împliniţi. El va include cazare şi pensiune completă (cu mese mai simple dar suficient de consistente, cel puţin o excursie gratuită, transport CF cu 50% reducere de preţ, precum şi transfer de la gara Constanţa la hotel. Toate serviciile vor fi plătite o singură dată, astfel încât turistul să nu-şi mai pună alte probleme o dată ajuns la destinaţie. (DAN NEDELCU, CONSTANŢA)

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si ce daca? vorba lui Bula: fiecare cu gasca lui!

    De ce ar trebui sa stiu eu micutul din turism, cum il cheama pe hotul politic pus in fruntea afacerilor din turism? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb