Eforturile autorităţilor naţionale şi supranaţionale de a reglementa tot mai puternic sistemul financiar, în încercarea să îl supravegheze şi să îl controleze cât mai bine, determină un număr de oameni din ce în ce mai mare să apeleze la monede virtuale, prin intermediul cărora să evite regulile complicate la care trebuie să se supună instrumentele şi instituţiile financiare clasice.
Deşi cea mai cunoscută astfel de monedă, Bitcoin, nu traversează cea mai bună perioadă de la lansare, după ce, luna trecută, cea mai mare platformă de tranzacţionare a sa, Mt. Gox, a cerut să intre în faliment, cei care se autointitulează pasionaţi de tehnologie şi doritori de libertate vin cu variante proprii de instrumente de schimb aflate în spaţiul virtual.
Cea mai recentă adiţie este PotCoin, o monedă virtuală folosită de clinicile care utilizează marijuana în scopuri medicale, de cultivatorii controversatei plante, de cafenelele din Colorado care comercializează "iarbă" şi de alte persoane implicate în afaceri similare care doresc să îşi transfere banii obţinuţi din acestea în conturi şi depozite, potrivit Vice News.
Majoritatea băncilor din SUA nu acceptă bani care provin din activităţi care au legătură cu marijuana, de teamă să nu încalce legislaţia federală, ceea ce îi pune pe cei care îşi obţin veniturile din aceste activităţi în situaţia să îşi păstreze banii în numerar.
Afacerile cu marijuana sunt considerate legale în statele Washington şi Colorado şi parţial legale în alte state, dar sunt interzise de legile de la nivel federal.
Financial Times scria, la jumătatea lui februarie, că Trezoreria şi Departamentul de Justiţie din SUA vor să permită băncilor să accepte bani obţinuţi din afacerile legale cu marijuana, cu obligaţia să verifice "cu atenţie" provenienţa fondurilor şi să raporteze eventualele ilegalităţi.
Până se va întâmpla acest lucru, însă, întreprinzătorii implicaţi în activităţile cu această plantă sunt nevoiţi să îşi ţină banii la saltea, ceea îi expune riscului să fie jefuiţi şi, chiar, torturaţi sau ucişi, precizează sursele de presă.
În aceste condiţii, a apărut PotCoin, ai cărei cumpărători îşi plasează banii în spaţiul virtual, la fel ca în cazul tuturor celorlaltor mon ede virtuale.
Utilizarea PotCoin ocoleşte regulile finanţelor tradiţionale, nepresupunând declararea de bani la vamă, în cadrul călătoriilor internaţionale, plata de comisoane pentru schimb valutar şi transfer şi, până de curând, nici plata de taxe (Fiscul american - IRS, a anunţat că operaţiunile cu monede virtuale fac obiectul taxării câştigurilor de capital), arată VICE News.
Asemeni Bitcoin, şi această monedă este tranzacţionată pe platforme speciale.
"În teorie, Potcoin oferă companiilor o soluţie excelentă de păstrare a banilor într-o locaţie mai sigură decât camera din spate a locuinţei", a declarat, pentru VICE News, Erik Altieri, directorul de comunicare al NORML, organizaţie care promovează legalizarea marijuanei. Numerarul creează situaţii foarte periculoase, a continuat domnia sa, adăugând că nu consideră că noua monedă virtuală anunţă o "epocă de aur" pentru comerţul cu marijuana.
La fel ca şi Bitcoin, şi Potcoin poate să fie supus atacurilor unor hackeri, care doresc să o fure, atrage atenţia Erik Altieri.
Companiile care fac afaceri cu marijuana şi-ar dori să opereze în sistem clasic, cu conturi şi depozite bancare, însă, în condiţiile în care autorităţile federale nu iau decizii care să permită băncilor să lucreze cu ele, nu au de ales decât să încerce lucruri noi, potrivit directorului de comunicare al NORML.
Analiştii întrebaţi de VICE News sunt de părere că apariţia unui instrument de schimb virtual pentru banii obţinuţi de pe urma marijuanei nu ajută la îmbunătăţirea imaginii criptomonedelor, iar dacă utilitatea pe termen lung a Potcoin este chestionabilă, aceasta serveşte drept un bun experiment, care să arate deschiderea domeniului către idei noi.
Renunţarea la cash, în condiţiile în care băncile nu îl acceptă, nu reprezintă singura motivaţie pentru introducerea de noi monede virtuale.
Câteva mii de kilometri mai la Est de SUA, în Islanda, un cetăţean al statului insular a lansat o criptomonedă al cărei scop este să evite controlul capitalurilor care au fost introduse după prăbuşirea financiară a ţării, din anul 2008, şi să elibeze, astfel, populaţia ţării de "închisoarea financiară" în care se află, după cum susţine acesta, scrie Cyprus Mail. Obiectivul pe termen lung pentru instrumentul de schimb, intitulată Auroracoin, este să înlocuiască moneda naţională, coroana islandeză, potrivit creatorului, care foloseşte numele de Baldur Friggjar Odinsson, inspirat din mitologia nordică.
Moneda nu poate fi utilizată decât în Islanda, iar, până în prezent, numărul unităţilor aflate în circulaţei este de peste 655.000, echivalentul a 6,25% din total, conform datelor prezentate pe pagina oficială de Internet a Auroracoin.
Creatorul monedei susţine că evoluţia acesteia va fi similară cu cea a Bitcoin.
Parlamentul Islandei s-a arătat îngrijorat de apariţia Auroracoin, iar Banca Centrală a ţării a declarat că utilizarea sa este "extrem de riscantă", din cauza fluctuaţiei puternice pe care criptomonedele o au, relativ la monedele recunoscute oficial, potrivit presei internaţionale.
Susţinătorii Auroracoin s-au declarat neimpresionaţi de mesajele autorităţilor, însă au precizat că valoarea acesteia depinde de existenţa posibilităţii să fie cheltuită, o posibilitate neclară, în acest moment, arată Cyprus Mail.
Lars Christensen, economistul responsabil pentru pieţe emergente al Danske Bank, a afirmat că imposibilitatea efectuării de plăţi în criptomonedă face puţin probabilă dezvoltarea sa, potrivit publicaţiei.
Cu toate acestea, domnia sa consideră că adoptarea Auroracoin ca alternativă pentru coroană nu este de neînchipuit, având în vedere susţinerea slabă a islandezilor pentru moneda naţională şi eşecul politicii monetare în asigurarea stabilităţii economice, conform sursei citate.
Coroana islandeză s-a devalorizat cu 50%, faţă de euro, în timpul crizei financiare.