Moscova acuză Occidentul de complicitate la atacul din Briansk

D.T.
Internaţional / 3 martie 2023

Moscova acuză Occidentul de complicitate la atacul din Briansk

Occidentul înarmează şi sprijină Kievul şi, prin urmare, este complice la "atacul" comis ieri de presupuşi "sabotori ucraineni" în regiunea rusă Briansk, la frontiera cu Ucraina, a denunţat astăzi Ministerul rus de Externe, potrivit Agerpres.

"Crimele din regiunea Briansk au fost comise cu arme NATO. Rezultă că este legitim să calificăm aceste state drept complice la respectivele crime şi sponsori ai terorismului", susţine MAE.

Gruparea naţionalistă "Corpul voluntarilor ruşi", care se defineşte ca o formaţiune de voluntari ruşi ce luptă de partea armatei ucrainene împotriva trupelor ruse în Ucraina, dar despre care nu există confirmări oficiale ale Kievului că ar face parte din forţele armate ucrainene, a revendicat ieri pe reţelele de socializare un act de sabotaj în teritoriile de graniţă din Briansk, precizează sursa.

Potrivit autorităţilor ruse, doi civili au fost ucişi în timpul atacului, iar un băiat de 11 ani ar fi fost împuşcat în spate, fiind rănit, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin a calificat cele întâmplate drept "un atac terorist". Ucraina a acuzat Rusia de înscenarea unei "false provocări".

MAE rus susţine că "autorităţile ucrainene au recunoscut în mod repetat că acţiunile lor au aprobarea şi sprijinul SUA şi al altor ţări NATO". Moscova "va trage concluziile din ceea ce s-a petrecut", declară diplomaţia rusă, avertizând că "această crimă nu va rămâne nepedepsită". MAE rus a profitat de situaţie pentru a avertiza împotriva unor noi atacuri în Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014 şi considerată de Moscova drept parte inalienabilă a teritoriului rus, continuă sursa citată.

"Kievul continuă să planifice cucerirea militară a Crimeii şi să efectueze atacuri, fără cea mai mică preocupare pentru vieţile civililor ruşi", mai susţine MAE rus.

Diplomaţia rusă citează ca exemplu de sprijin pentru astfel de planuri declaraţii ale subsecretarului de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, care a calificat instalaţiile militare ruse din peninsulă drept "ţinte legitime" ale Ucrainei.

"Prin furnizarea de arme de înaltă tehnologie Ucrainei, SUA şi NATO o transformă în laboratorul lor personal şi într-un poligon de testare", afirmă diplomaţia rusă, adăugând că Washingtonul "închide ochii" când aceleaşi arme ucid civili în Donbas sau prizonieri de război ruşi.

"Washingtonul şi aliaţii săi din NATO continuă să pună în aplicare în mod constant planurile lor geopolitice de distrugere a Rusiei, motiv pentru care pompează din ce în ce mai intens arme în Ucraina, antrenează armata ucraineană şi o ajută în stabilirea ţintelor şi direcţionarea loviturilor", afirmă MAE rus.

După ce ieri a avut o întrunire cu doar câţiva membri a Consiliului Securităţii Rusiei, preşedintele Vladimir Putin a reunit astăzi acest for în şedinţă lărgită pentru a discuta despre măsurile de protecţie a instalaţiilor împotriva atacurilor teroriste, la o zi după ce regiunea rusă Briansk a fost ţinta unor presupuse "sabotaje ucrainene" şi a unor atacuri cu drone pe teritoriul rus, precizează sursa.

În plus faţă de incidentul din Briansk, atacurile cu drone ucrainene asupra unor instalaţii din interiorul Rusiei au devenit frecvente. La 1 martie, armata rusă a declarat că apărarea sa antiaeriană a dejucat o tentativă de "atac masiv cu drone ucrainene" asupra Peninsulei Crimeea, de la a cărei anexare de către Moscova se vor împlini nouă ani la 18 martie.

La 28 februarie, în cadrul unei întâlniri cu înalţi oficiali ai serviciilor secrete, Putin a acuzat Kievul că foloseşte terorismul ucrainean ca armă de război, conform sursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb